FacebookTwitterLinkedIn

Totul are un preț. Până și Colosseum-ul, pare să spună compania de audit și consultanță financiară Deloitte, care a făcut un studiu pentru a afla valoarea celui mai vizitat obiectiv turistic al Italiei.

79 de miliarde de dolari este valoarea Colosseum-ului, potrivit studiului realizat de Deloitte. Analiza a luat în calcul atât faptul că legendarul simbol al Romei contribuie la produsul intern brut al Italiei cu 1,4 miliarde de euro anual, dar și criterii mai puțin cuantificabile, cum ar fi „valoarea ca bun al societății”, sau „valoarea intangibilă” pe care i-o atribuie italienii.

Această valoare, care este percepută de toți italienii, nu doar de cei care vizitează Colosseum-ul, este de 77 de miliarde de euro, susține studiul Deloitte.

Compania de audit a făcut calculele pe baza unui sondaj prin care italienii au fost întrebați cât de mult ar fi dispuși să plătească pentru a conserva un bun al comunității sau pentru a asigura funcționarea unui serviciu pe care „nu îl folosesc în mod direct, ba chiar e posibil să nu beneficieze de el nici indirect, și nici nu plănuiesc să-l folosească în viitor”. Locuitorii Romei ar cheltui în medie 90 de euro, în timp ce în restul Italiei media a fost de 57 de euro.

Colosseum-ul este cel mai vizitat obiectiv istoric al Italiei, atrăgând șapte milioane de turiști în 2019. Este, totodată, cel mai mare amfiteatru antic, și rămâne și astăzi cel mai mare amfiteatru din lume.

Construcția a demarat în anul 72 d. Ch., în timpul împăratului Vespasian și a fost finalizată în anul 80 d. Ch., în timpul domniei urmașului acestuia, Titus. Modificările aduse de împăratul Domițian l-au plasat și pe acesta în rândul celor trei patroni ai clădirii, cunoscuți sub denumirea de Dinastia Flaviană. De altfel, Colosseum-ul a și fost denumit Anfiteatro Flavio de anumiți arheologi, pentru a sublinia asocierea cu numele de familie, Flavius, al celor trei ctitori.