FacebookTwitterLinkedIn

Accesul publicului va fi permis din luna august până în septembrie, potrivit Reuters. Grădina a fost creată în anii 1820 și are 3.500 de arbuști de trandafiri plantați împrejurul fântânii centrale.

Prima grădină a fost creată în 1824 în timpul domniei Regelui George al-IV-lea, însă anterior, în Evul Mediu locul era amenajat ca o fortăreață cu scopuri defensive, a spus curatorul castelului Richard Williams.

Pentru a proteja zidurile castelului, în secolul al 17-lea, Charles al- II-lea a dispus crearea unei terase, cu gazon special pentru bowling.

Mai târziu, grădinile au fost reamenajate de Regina Victoria și Prințul Albert, în secolul al-19-lea. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial locul a fost transformat însă într-o grădină pentru cultivarea legumelor.

În 1971, Regina Elizabeth și soțul ei, Prințul Philip, au dispus și ei reamenjarea acestui spațiu.  Castelul Windsor a fost fondat în secolul al XI-lea de William Cuceritorul și este amplasat la vest de Londra.