Tot mai multe hoteluri – de la cele tip „boutique” și până la rețele prezente în toată lumea -, aleg să își decoreze interioarele cu opere de artă originale. Unul dintre acestea este Casa Malca, fosta ascunzătoare a lui Pablo Escobar din Tulum, transformată de colecționarul columbian de artă Lio Malca într-un hotel-galerie de artă.

Deși provine dintr-o familie dedicată de generații afacerilor cu textile, Lio Malca și-a concentrat cariera pe artă. Totul a început prin anii 90, când a început să investească în domeniu, strângând în timp o colecție de lucrări care „sfidează narațiunile istorice consacrate ale artei înalte”.
Mare admirator și promotor îndârjit al operei lui Basquiat (de pe vremea în care artistul era cunoscut doar în cercuri restrânse), Malca a manifestat interes și pentru artiști precum Keith Haring sau Kenny Scharf, două figuri iconice ale artei stradale.
După anul 2000, columbianul și-a extins colecția cu artă contemporană asiatică (Hiroshi Sugimoto, Nobuyohsi Araki sau Yue Minjun), iar recent a devenit interesat de artiști care încorporează noi tehnologii în munca lor, precum Brody Condon, Marco Brambilla, Joanie Lemercier și Quayola.

Posesor a peste 100 de lucrări ale suprarealistului italo-mexican Pedro Friedeberg, Malca mai deține o galerie în New York, o fundație de artă contemporană în Ibiza și hotelul art-boutique din Tulum, Mexic, inaugurat acum aproape zece ani – „un refugiu de lux care îmbină designul și arta”, unde este expusă (în interior, dar și la exterior) o mare parte din colecția sa. În urmă cu trei ani, în 2020, Malca a inițiat acolo și proiectul Art Lodge, un program de rezidențiat pentru artiști la Casa Malca.

Proprietatea pe care se întinde hotelul-galerie i-a ieșit colecționarului în cale din pură întâmplare, pe când se afla într-o scurtă vizită în Mexic. Fascinat de stațiunea Tulum, Malca s-a arătat interesat să achiziționeze o proprietate în zonă.
La mai puțin de un an distanță, a fost chemat să vizioneze un domeniu „cu greutate”, genul de achiziție rară, pe placul colecționarului: fosta ascunzătoare a lui Pablo Escobar.

Confiscată de guvernul mexican la începutul anilor 2000, proprietatea a fost abandonată ani de zile, până ce Malca a cumpărat-o și a transformat-o într-un hotel cu 71 de camere, în care – din dorința de a „împărți arta cu oamenii”, a expus o cantitate impresionantă de artă contemporană, cu piese din propria colecție. Printre autorii care pot fi admirați acolo se regăsesc Marina Abramovic, Jean-Michel Basquiat (favoritul lui Malca), Marco Brambilla, George Condo, Vik Muñiz, Kenny Scharf și mulți alții.

Situat pe o plajă virgină din stațiune, la marginea Rezervației Biosferei Sian Ka’an și la 10 kilometri de ruinele mayașe din Tulum, hotelul dispune de un bar-restaurant, Spa, trei piscine, grădini tropicale – în care te poți întâlni oricând cu un obiect de artă – și unități de cazare elegante, decorate în alb și cu vedere la superbele grădini sau la Marea Caraibelor.
