FacebookTwitterLinkedIn

La Pitchoune, casa din Provence a Juliei Child, poate fi închiriată prin Airbnb. Situată în Châteauneuf-Grasse, casa a fost ridicată de autoarea popularei cărți de rețete Mastering the Art of French Cooking și de soțul ei, Paul, în anii 60, pe o parcelă pe care buna ei prietenă, Simca Beck, cultiva cartofi. Casa păstrează obiectele decorative folosite de proprietari, dar și tradiția culinară pe care i-a imprimat-o Julia, găzduind în extrasezon (din aprilie până în iunie, și în septembrie și octombrie) cursuri de gastronomie.

Julia Child a locuit în Franța din 1948 până în 1956, dar a păstrat căsuța din Provence până în 1992, când a fost scoasă la vânzare pentru 880.000 de dolari. Oaspeții pot găti în bucătăria Juliei, folosind aparatura și ustensilele ei. Paul a conceput bucătăria după modelul original din casa celor doi din Massachusetts, care acum face parte din colecția permanentă a Muzeului Smithsonian. Trebuie să țineți cont că suprafețele de lucru sunt realizate pe măsura Juliei, care avea 1,85 metri înălțime.

La Pitchoune, cum își alinta Julia casa, are trei dormitoare (fiecare cu baia proprie), un living și o cameră de servit masa cu șemineu. În curte, o anexă cu dormitor, baie, living și chicinetă poate acomoda câțiva oaspeți. Aceștia  se pot relaxa la piscina cu apă sărată sau pot servi masa în aer liber – există barbeque, grătar în stil toscan și cuptor de pizza – pe terasa acoperită cu iederă.

Gazdele avertizează că Wi-Fi-ul în zonă este o prezență elusivă: „Este sau nu este. Nu putem garanta pentru el”, se arată în descriere proprietății, pe Airbnb.com. Prețul pentru o noapte este de 576 de dolari.

Scriitoare, autoare de rețete și personalitate TV, Julia Child s-a născut în august 1912. Cartea de rețete Mastering the Art of French Cooking, scrisă de Julia împreună cu prietenele ei, Simone Beck și Louisette Bertholle, a introdus gastronomia franceză în America anilor 60. Julia s-a stins în 2004, iar Paul, soțul ei, cu zece ani mai devreme.

Povestea Juliei Child a fost ecranizată în 2009, de regizoarea Nora Ephron, care a semnat și scenariul, bazat pe cartea Juliei Powell. Julie & Julia îi are în rolurile principale pe Meryl Streep, Amy Adams și Stanley Tucci. Și da, Meryl Streep a fost nominalizată la Oscar pentru rol; n-a câștigat, dar a primit în schimb Globul de Aur.

foto Airbnb, Sotheby’s International Realty