Regatta Imobiliare va prezintă o proprietate unică – Casa cu Himeră! Situată la Km 0 al Bucureștiului, lângă Spitalul Colțea și Biserica Sf. Gheorghe, clădirea se află la doar câteva minute de Centrul Istoric al capitalei, Piața Universității și Piața Unirii.
Unicitatea clădirii este conferită de ansamblul statuar din zona cupolei, realizat de celebrul sculptor Dimitrie Paciurea, o operă de artă în sine și care face ca imobilul să fie un reper în zonă.
Casa a fost construită între anii 1911-1928, în stil eclectic și se remarca încă din acea perioada prin ansamblul statuar de pe acoperiș care este reprezentat de o himeră înconjurată de două personaje mitologice.
Casa și grupul statuar au fost restaurate impecabil, cu grijă pentru fiecare detaliu.
Studiul istoric în baza căruia s-a realizat restaurarea acestei superbe clădiri de epocă a fost realizat de prof. Valeriu Drăgan, tot el fiind cel care a descoperit o fotografie veche din 1927 facută de Compania Aeriana Franceză.
În fotografie se vede acoperișul casei, sub forma unei cupole ample, tipic pentru arhitectura Bucureștiului din sec. XIX, fiind argumentul principal care a stat la baza refacerii acestui element definitoriu al imobilului.
Imobilul a fost reconsolidat și restaurat în perioada 2014-2017 de către o ehipă de arhitecți specializați în lucrări de restaurare, Arh. Carmen Tănase și Arh. Leonardo Rossi, prin reconsolidarea și reconstrucția tavanelor și a planșeelor.
Cupola superbă a fost recompusă de echipa de arhitecți care s-a ocupat de restaurarea clădirii, folosind proporția de aur față de corpul casei și a fost un proiect pe cât de greu pe atât de îndrăzneț, care fost finalizat cu succes.
Cupola este un element cheie al clădirii, formând un tot unitar cu grupul statuar al lui Dimitrie Paciurea. După restaurare, a fost transformată într-un superb loc de relaxare, care conferă o vedere panoramică asupra întregului București.
Prin ferestrele sub forma unor hublouri, se poate vedea câte un loc reprezentativ al Bucurestiului: Hotel Intercontinental, Casa Poporului sau Biserica Sf. Gheorghe.
Imobilul are dotări și amenajări de ultima generație, personalizate și adaptate spațiului atipic al imobilului.
Imobilul este compus din subsol + et. 1 + et. 2 + et. 3 + et. 4 + et. 5 + cupola / foișor
Suprafața totală construită este de 550mp iar suprafața / nivel: 100mp. Subsol: enoteca, et. 1 si et. 2 – birouri, et. 3 – 5 – apartament triplex, zona de relaxare, foișor.
(Foto credit: enterprise-ad.com)