Cu ocazia Lunii Diversității, Kaufland România lansează campania „Cărucioarele Diversității”.
Kaufland se angajează să creeze un mediu de lucru pozitiv în care fiecare membru al echipei se simte respectat și apreciat pentru munca sa, punând pe primul loc abilitățile și potențialul. La Kaufland, diferențele sunt un prilej de învățare, iar acesta este mesajul pe care compania de retail își propune să îl transmită mai departe în comunitate.
Cum a luat naștere campania „Cărucioarele Diversității”? În luna mai, la nivel european, este celebrată Luna Diversității, care are scopul de a atrage atenția asupra importanței diversității și incluziunii la locul de muncă și în societate. În calitate de susținător al acestor principii, Kaufland România, desemnat de 8 ori consecutiv Angajator de Top, continuă misiunea de a promova oportunități egale la locul de muncă, fiind alături de colegii din toate categoriile sociale. Iar pentru că acțiunile sunt cele care produc schimbarea, la nivel local, compania de retail lansează această campanie pentru a contribui la creșterea nivelului de conștientizare asupra importanței diversității.
Începând cu jumătatea lunii mai, în magazinul Kaufland din București, de pe strada Barbu Văcărescu, au fost introduse 100 de cărucioare de cumpărături vopsite în 4 culori diferite, fiecare specifică unei cauze pe care compania o susține:
• Roz – susține egalitatea de gen la toate nivelurile;
• Mov – susține incluziunea persoanelor cu dizabilități;
• Albastru – susține acceptarea și respectarea diferențelor culturale;
• Galben – susține cu mândrie diversitatea de vârste.
“Prin campania Cărucioarele Diversității, compania noastră reafirmă faptul că aceste valori sunt mai mult decât mesaje de conștientizare, ci sunt principii pe care le punem în aplicare în fiecare aspect al activității noastre de zi cu zi, pentru a crea un climat de muncă incluziv pentru colegii noștri. Credem foarte mult în egalitatea de șanse, în abilitățile și potențialul fiecărui angajat și ne dorim să setăm un exemplu în ceea ce privește diversitatea și incluziunea la locul de muncă, precum și la nivelul societății”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director la Kaufland România și Moldova.
Campania este strâns corelată cu programul Kaufland A.C.C.E.S. (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale), care are ca scop angajarea și integrarea persoanelor cu dizabilități în echipa Kaufland. Oamenii sunt cea mai importantă resursă și, de aceea, retailerul implementează proiecte orientate spre angajați care să vină în sprijinul dezvoltării lor profesionale și personale. Datorită programului A.C.C.E.S., în #TeamKaufland sunt în prezent peste 450 de colegi cu dizabilități, iar alte 500 de poziții dedicate sunt deschise pentru noi candidați.
Diversitatea înseamnă și multiculturalitate, Kaufland România având în echipa sa colegi de 17 naționalități diferite. Totodată, retailerul promovează egalitatea de gen, iar peste 50% dintre rolurile de conducere sunt ocupate de femei. Mai mult, angajații de toate vârstele aduc perspective noi. În echipa Kaufland se regăsesc colegi cu vârste cuprinse între 16 și 78 de ani, media de vârstă fiind de 34 de ani.
Pentru că implicarea în comunitate a fost întotdeauna unul dintre principalii piloni de acțiune ai companiei, acest program este încă o modalitate prin care aduce un impact pozitiv în comunitate. Campania „Cărucioarele Diversității” completează demersul pe care compania l-a început în misiunea sa de a contribui la o societate mai tolerantă și mai incluzivă.



