Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Afaceri |
|

Carrefour a cumpărat magazinele Billa din România

Carrefour, al doilea cel mai mare lanț de retail la nivel mondial și cel mai mare din Europa, a anunțat semnarea unui acord de achiziție a societății Billa România, cu grupul Rewe.
Carrefour

Astfel, Carrefour va deveni primul operator de supermarketuri din România, după ce va prelua cele 86 de supermarketuri Billa România. Tranzacția este estimată la 96 – 97 milioane de euro, potrivit informațiilor publicate de Mirsanu.ro.

În România, grupul Carrefour își desfășoară activitatea prin intermediul a 189 de magazine dintre care 29 hipermarketuri Carrefour, 106 supermarketuri Market, 43 magazine de proximitate Express, 10 magazine de proximitate Contact și un magazin de comerț online. În urma acestei tranzacții care așteaptă avizul Consiliului Concurenței, Carrefour va avea o rețea de 272 de supermarketuri în România.

PE ACEEAȘI TEMĂ: ION ȚIRIAC A IEȘIT DIN ACȚIONARIATUL METRO CASH & CARRY

Grupul Rewe, care operează în România activitatea magazinelor Billa, Penny Market și XXL Mega Discount, se va concentra pe dezvoltarea rețelei de magazine Penny Market, în urma preluării Billa de către Carrefour.

„Rewe Group se va concentra în viitor pe dezvoltarea business-ului de discount în România cu Penny. Prin concentrarea pe business-ul de discount, Rewe Group poate dezvolta în mod ideal strategia de creștere în Romania”, a declarat Frank Hensel, CEO Rewe International AG și reprezentant general al grupului.  

Potrivit informațiilor Ministerului de Finanțe, în 2014, Carrefour România a raportat o cifră de afaceri de 4,5 miliarde lei, în creștere cu șase procente comparativ cu anul precedent, în timp ce Billa România a avut o creștere de 3% a cifrei de afaceri după ce a ajuns, în 2014, la afaceri de 1,4 miliarde lei.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii