Cu o vastă expertiză internațională în dezvoltarea afacerilor și negociere, specialistul de top coordonează strategiile de creștere pentru cele mai importante mărci globale prezente pe piața regională.
Un interviu cu doamna Carmen Ravon, Head of Retail CEE & România CBRE.
Care sunt principalele obiective ale strategiei de business și principalele realizări ale companiei dumneavoastră în acest an?
Ca și obiectiv principal, urmărim să fim cât mai aproape de clienți și să-i ajutăm să-și maximizeze valoarea și performanța activelor imobiliare comerciale. Sună destul de general, dar pentru noi este foarte important și face parte din ADN-ul nostru, al meu și al celor aproximativ 155.000 colegi la nivel global, în peste 100 de țări. Avem un respect enorm pentru partenerii noștri de business, pentru că mulți din aceștia lasă o amprentă asupra orașelor pentru poate sute de ani, creează oportunități, infrastructură care schimbă vieți, locuri în care oamenii își petrec foarte mult timp de muncă sau liber. Suntem extrem de mândri când suntem invitați să participăm la proiectele lor și suntem motivați să dăm ce e mai bun din noi pentru a ajuta clienții să-și atingă obiectivele.
Ca realizări în aceste prime patru luni și jumătate ale anului în România, aș menționa tranzacția realizată de echipa de Industrial & Logistics – viitoarea fabrică Siemens de 15.000 mp de la Sibiu, împreună cu WDP, vânzarea Winmarkt Ploiești Big și Winmarkt Ploiești Junior, o tranzacție de 10,1 milioane de euro, continuarea expansiunii brandului Rituals cu al 13-lea magazin în Băneasa Shopping City și reprezentarea brandului Lululemon pentru deschiderea flagship store-ului din București, care dă un semnal puternic retailului premium că România este următoarea destinație pentru expansiune.
Care sunt previziunile privind activitatea companiei pe termen mediu?
Ceea ce am învățat în ultimii 10 ani este că singura constantă este schimbarea și este esențial să avem agilitatea de a ne adapta vremurilor care vin. Din punct de vedere economic și al crizelor suprapuse, România nu este în cea mai bună perioadă a sa, însă am mai văzut această ciclicitate și așteptăm ca acest moment să se depășească. Este adevărat că tranzacțiile se fac mai greu în această perioadă, este un moment de „wait and see”. Însă ne bucurăm că și în astfel de condiții reușim să facem business și să dominăm piața.
Care au fost cei mai importanți trei factori care au marcat evoluția industriei/industriilor în care activați?
Aș spune că au existat trei schimbări majore în evoluția industriei de retail:
– Accelerarea integrării dintre online și offline – retailerii cred încă în magazinele fizice ca principala cale de a aduce noi clienți și a vinde mai mult, însă cumpărăturile se validează sau se decid folosind din ce în ce mai mult online-ul.
– Schimbarea comportamentului consumatorului după pandemie – oamenii au devenit mult mai atenți la experiență, confort și relevanță. Consumatorul e mai informat, mai selectiv și compară permanent experiențele locale cu cele internaționale. Consumatorul nu mai cheltuie pe orice, oricând.
– Presiunea tot mai mare pe eficiență și adaptabilitate – contextul economic, schimbările geopolitice și volatilitatea costurilor au obligat companiile să fie mult mai agile și mai strategice în deciziile de expansiune, poziționare și investiții. Nu există decizii emoționale în expansiunea în retail, cifrele se evaluează temeinic de ambele părți, dezvoltator și proprietar.
De unde ar putea România să împrumute cele mai bune practici pentru industria/industriile în care activați?
Cred că România poate învăța foarte mult din piețele vest-europene, noi ne uităm foarte mult la piețele din UK sau Spania, însă avem modele și în piețe precum Polonia sau Cehia, mai ales în zona de infrastructură urbană, high street retail și predictibilitate pentru investitori.
În același timp, România are avantaje pe care alte piețe le admiră: flexibilitate, creativitate și o deschidere foarte mare către nou. Cred că următorul pas important este transformarea acestor avantaje într-un model de dezvoltare coerent și sustenabil.
Ce vă motivează să vă treziți în fiecare dimineață să faceți business în România?
Mă motivează faptul că niciun an și nicio zi nu seamănă cu alta. Nu m-am plictisit niciodată în ultimii 10 ani, fiind și o persoană foarte dornică să învețe și să fie cât mai bună în ceea ce face. Mă motivează gândul că am șansa să lucrez cu oameni deștepți, atât clienții, cât și colegii și echipa mea. Că mă simt „intraprenor” într-o companie atât de mare, care pune accent pe etică și respect. Că lucrez în cel mai frumos birou din București, poate din România. Și lista poate continua.
Cum comentați contextul actual social, economic și politic din România și din Europa Centrală și de Est?
Traversăm o perioadă cu foarte multă impredictibilitate, iar companiile trebuie să învețe să funcționeze într-un mediu în care adaptabilitatea este la fel de importantă ca strategia.
Totuși, cred că Europa Centrală și de Est rămâne o regiune atractivă pe termen lung. România continuă să aibă avantaje competitive importante, iar investitorii caută în continuare piețe cu potențial real de creștere.
Care sunt principalele impedimente care frânează dezvoltarea economică?
Predictibilitatea rămâne una dintre cele mai importante nevoi ale mediului de business. Investitorii iau decizii pe termen lung și au nevoie de stabilitate, infrastructură și viziune urbană coerentă.
În același timp, cred că România are nevoie de mai mult curaj în ceea ce privește dezvoltarea orașelor și planificarea pe termen lung.
Cum percepeți diferența de tratament între capitalul autohton și capitalul străin?
Cred că România are nevoie atât de capital local puternic, cât și de investiții internaționale. Cele două nu sunt în competiție, ci se completează. Capitalul românesc devine foarte important, crește și se implică în tranzacții, vezi și cele două tranzacții Altex-Kingfisher și Carrefour-Dedeman.
Vedem deja companii românești care joacă regional și cred că acesta este următorul pas firesc pentru multe businessuri locale.
Care sunt influențele digitalizării asupra companiei?
Așa cum spuneam și anterior, CBRE este o companie foarte agilă și în acest context am adoptat de mult digitalizarea proceselor. Avem cele mai bune tehnologii pentru a ne face treaba cât mai bine și a livra proiecte cât mai bune clienților noștri. De asemenea, în CBRE AI nu este un pilot, este deja infrastructură de business.
____
* conținut sponsorizat