Piața spațiilor comerciale din România a continuat să fie dinamică anul trecut, cu aproximativ 850 de tranzacții de închiriere intermediate de CBRE, însă deficitul de spații disponibile, în special în centrele comerciale mari și în locațiile premium, este principalul obstacol în calea expansiunii retailerilor, potrivit datelor prezentate de Carmen Ravon, Head of Retail CEE & România, CBRE.
„Anul trecut am semnat 850 de tranzacții de spații comerciale doar pe piața din România. Dintre acestea, 320 au fost pe durate mai mari de 5 ani, tranzacții noi și prelungiri, iar restul au fost pe durate scurte, adică de un an. Este cel mai mare volum de tranzacții, din câte îmi amintesc”, a declarat reprezentanta CBRE pentru Forbes România.
În ciuda volumului ridicat de tranzacții, intrarea unor retaileri noi pe piață a fost limitată, în principal din cauza lipsei spațiilor disponibile. „Problema la noi, de fapt, nu este că n-ar dori să intre, ci că nu au locații, se găsesc greu spațiile mari, dar nu găsesc nici spații de 200 mp. Toate mallurile sunt pline, nimeni nu vrea să închidă contractele”, a explicat Ravon.
Una dintre puținele retrageri recente este retailerul turc English Home. În paralel, o parte dintre retailerii turci și-au redus prezența în România, în schimb, alte branduri au optat pentru extindere prin achiziții locale. Un exemplu este preluarea Hervis de către Sports Direct, model utilizat anterior și pe alte piețe din Europa Centrală și de Est. Retailerul britanic a cumpărat rețelele Hervis din România și Ungaria, respectiv GoSport din Polonia. Un alt retailer cu ritm accelerat de expansiune este Action din Olanda, care deja și-a asigurat spații logistice de circa 54.000 mp în cadrul WDP Park Ștefănești.
În total, potrivit studiului CBRE, aproximativ 1.000 de magazine au fost deschise anul trecut la nivel național în spații moderne, cele mai multe în segmentele health & beauty, restaurante și cafenele, urmate de fashion.
Pe segmentul dezvoltărilor, livrările de spații comerciale au totalizat anul trecut circa 187.000 mp, iar aproximativ 120.000 mp se află în construcție, cu alte proiecte în diferite faze de dezvoltare. O parte semnificativă a noilor proiecte este reprezentată de retail parks, atât în orașe mari, cât și în centre urbane mai mici.
Potrivit lui Carmen Ravon, a crescut și interesul pentru retail stradal, în special în București, unde Calea Victoriei a atras branduri internaționale după relocarea unor magazine de lux. Totuși, disponibilitatea redusă a spațiilor limitează dezvoltarea acestui segment. „Am început să avem creștere destul de mare pe retail stradal, în special pe Calea Victoriei, după ce s-a mutat Louis Vuitton. Din păcate, potențialii chiriași se lovesc de lipsa de locații”, a precizat Ravon.
Pe termen mediu, reprezentanta CBRE vede potențial de dezvoltare a spațiilor comerciale și în cadrul proiectelor mixed-use, însă doar dacă acestea sunt ample și beneficiază de componentă rezidențială sau office. În același timp, marile centre comerciale și parcurile de retail sunt așteptate să rămână principalele motoare ale dezvoltării sectorului.
Din perspectiva atractivității orașelor, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași rămân piețe importante pentru retaileri, însă Constanța și Brașov sunt tot mai frecvent menționate ca orașe cu potențial ridicat.
„Consider că Brașov și Constanța au intrat în Liga Mare, pe lângă Cluj, Timișoara, Iași. În Constanța mi se pare că am cea mai mare dificultate în a găsi spații”, a concluzionat Carmen Ravon.
În ansamblu, piața de retail din România rămâne activă, însă evoluția sa pe termen scurt va depinde în mare măsură de ritmul dezvoltărilor noi și de disponibilitatea spațiilor comerciale în locații competitive.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.