Reprezentanţii producătorului auto Nissan l-au acuzat pe Carlos Ghosn că ar fi folosit în scop personal banii companiei şi nu ar fi raportat în mod corect sumele câştigate.
Reprezentanţii Nissan au spus că au lansat o investigaţie în ultimele luni, după ce o sursă ar fi vorbit despre posibile nereguli în acest caz. Ei au cerut demiterea lui Ghosn.
Atât acţiunile Nissan, cât şi cele ale Renault, au înregistrat scăderi, luni, şi de peste 8% la bursele din Germania și Franța.
Ghosn este președinte şi director general al grupului auto francez Renault, conducând, de asemenea, grupul Renault Nissan Mitsubishi.