FacebookTwitterLinkedIn

Carles Puigdemont a fost reţinut când traversa graniţa dintre Danemarca și Germania, în drum spre Belgia.

El venea din Finlanda, unde participase la reuniuni în cadrul parlamentului finlandez şi a susţinut un discurs la Universitatea din Helsinki.

Fostul lider catalan este acuzat de statul spaniol de rebeliune pentru rolul său în organizarea referendumului pentru independenţa Cataloniei în octombrie 2017, considerat ilegal. El a condus guvernul regional din Catalonia până în octombrie 2017, când s-a refugiat în Belgia pentru a scăpa de acuzațiile Madridului.

Carles Puigdemont riscă în Spania o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare.