FacebookTwitterLinkedIn

Compania de curierat Cargus l-a numit pe Mircea Andriescu în poziția de Head of International Sales. Înainte de a se alătura echipei Cargus, Andriescu a activat în cadrul DHL Express timp de aproape opt ani.

„Decizia face parte din strategia companiei de a-și extinde serviciile pe piețele internaționale și de a-și dezvolta portofoliul de clienți atât pentru inbound (importuri), cât și pentru outbound (exporturi)”, a anunțat compania.

În noul său rol, Andriescu coordonează eforturile de creștere ale companiei, cu accent pe consolidarea operațiunilor din Polonia și extinderea în alte țări din regiune, precum Cehia, Slovacia, Ungaria, Germania, Bulgaria și Grecia.

Pentru 2024, Cargus țintește dublarea volumelor și a veniturilor generate de segmentul de comerț transfrontalier.

Polonia a fost prima țară în care Cargus și-a început operațiunile internaționale, în 2022. În luna septembrie, compania a relocat depozitul din Polonia într-un spațiu logistic mai mare și modern pentru a susține creșterea activității.