FacebookTwitterLinkedIn

Începând cu 1 ianuarie 2026, clienții Libra Internet Bank care dețin carduri Gold, de debit sau de credit, vor putea beneficia de acces în peste 1.800 de Business Lounge-uri din aeroporturi din întreaga lume, prin programul Priority Pass oferit de Mastercard.

Pe parcursul anului 2026, deținătorii de carduri Gold vor avea trei intrări gratuite în lounge-urile aeroporturilor, beneficiind de gustări, băuturi și conexiune Wi-Fi. Accesul este condiționat de realizarea unor plăți de minimum 1.000 de lei cu cardul Gold în luna anterioară vizitei în lounge.

„Am adăugat constant facilități care transformă cardul Gold de la Libra într-un instrument util pentru orice călătorie în străinătate. Când timpul de așteptare devine mai confortabil, iar situațiile neprevăzute pot fi gestionate mai ușor, clienții se pot concentra pe experiențele care contează cu adevărat”, a declarat Cristina Mahika-Voiconi, Director General al Libra Internet Bank.

Pe lângă accesul în lounge-urile aeroporturilor, cardurile Gold de la Libra oferă și alte beneficii dedicate călătoriilor, precum asigurare de călătorie pentru întreaga familie, curs de schimb avantajos pentru plățile în euro și retrageri gratuite de numerar în cazul cardurilor de debit Gold.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.