Cautare




, Contributor

Directorul Reprezentanţei de Promovare și Informare Turistică a României pentru Marea Britanie și Orientul Mijlociu, cu sediul la Londra.

Lifestyle |
|

Candy Crush Saga… anyone?

Sunt Răzvan și am o dependenţă. Severă. Joc Candy Crush Saga. La fel ca toate celelalte dependenţe (severe sau nu) pe care le-am acumulat de-a lungul anilor, și Candy Crush a „intrat“ în viaţa mea destul de târziu.
Razvan Marc_contibutors

Eram în China, în iunie 2016, într-un avion ce stătea să decoleze de la Beijing la Guiyang. Vecina mea de scaun juca ceva pe mobilul ei, total absorbită, ignora toate anunţurile stewardesei de a închide mobilele, nu-și legase nici centura și nici măcar nu-și pusese bagajul de mână în compartimentul de deasupra. S-a legat și și-a închis mobilul fix când avionul a început să gonească pe pistă și l-a redeschis un minut mai târziu.

A mai jucat vreo cincisprezece minute, după care, îmbufnată, a făcut o pauză de mobil. Juca Candy Crush și rămăsese fără vieţi. În aceeași seară, la hotel, intrigat de cele întâmplate în avion, am downloadat și eu pe mobil aplicaţia.

Iar restul e istorie.

Am trecut magna cum laude de nivelul 1.800, n-am plătit un leu în doi ani de când joc, dar una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea a fost atunci când am descoperit că pot da ora de la mobil înainte și continua să joc după ce am terminat cele cinci vieţi. Bine, câteva dintre cele mai jenante situaţii mi s-au întâmplat atunci când am uitat să schimb ora mobilului înapoi și să apar mult, mult mai devreme la întâlniri sau să sun persoane de pe alte continente târziu în noapte, ora lor.

Sunt la fel de ocupat cât poate fi un om care are o familie, un job cu normă întreagă și o viaţă socială cât de cât activă. Și totuși, reușesc să-mi hrănesc adicţia zilnic. Fie că sunt în mijloacele de transport în comun, la coadă la supermarket sau la bancă, la o întâlnire plictisitoare, în avion, pe plajă, joc. În limita vieţilor.

De-a lungul celor doi ani (ai mei) de Candy Crush, dezvoltatorii jocului au făcut numeroase schimbări la design, la reguli, la timpi, au eliminat așteptarea dintre episoade și au introdus tot felul de bonusuri să te ţină legat. M-au ţinut, după cum se vede.

În timp ce mulţi din jurul meu, incluzând membri ai familiei, au renunţat, treptat, eu am mers mai departe, devenind tot mai izolat în momentele mele de Candy Crush și încercând să-mi ascund prin artificii tot mai elaborate adicţia. De unde mă lăudăm cu nivelurile trecute, cu rapiditatea și ingeniozitatea de care dădeam dovadă, în prezent aduc vorba despre Candy Crush foarte rar spre deloc.

Se întâmplă însă uneori ca niște cunoscuţi, apreciaţi ca oameni de familia mea, să aducă vorba de Candy Crush, la ce nivel au ajuns și cum și cât joacă și cum și cât îi relaxează. Atunci mai scot și eu timid capul și mai joc câte o rundă de faţă cu familia sau chiar îi rog pe ei să mă ajute să trec de un nivel care mi se pare insurmontabil. Știu, este ca și cum aș oferi o ţigară unuia care s-a lăsat de fumat, însă, spre norocul meu și al lor, apropiaţii mei sunt destul de categorici în a nu cădea din nou în patima Candy Crush. Cel puţin deocamdată.

CITEȘTE ȘI Outletmania

Sunt conștient că e o altfel de modalitate de a petrece clipele libere, că unii oameni pot interpreta faptul că joc un joc pe telefon într-un mod negativ, că minutele cât aranjez bomboane pe ecran mă fac uneori să pierd contactul cu lumea înconjurătoare, că e o bucurie falsă atunci când mai termin un nivel, că muzica ce însoţește o explozie pe ecran nu e tocmai Beethoven. Și totuși, nu mă opresc.

Mă consolez cu gândul că nu am plătit niciodată să am mai multe vieţi sau să cumpăr elemente ajutătoare, că nu m-am logat niciodată cu contul de Facebook, că nu joc non-stop și că pot să mă opresc oricând fără să sufăr. Și totuși, nu m-am oprit până acum.

De ce? Răspunsul cel mai la îndemână este că mă relaxează, că mă face să uit momentan de orice stres, că e o chestie nevinovată și că cine ce treabă are cu mine. Adevărul e că îmi place. Tot. De la culori la sentimentul de supermega învingător ce mi-l dă fiecare nivel superhard trecut rapid, fiecare episod terminat și ar mai fi și faptul că dacă șterg jocul de pe telefon, șterg și toată muncă mea de doi ani, timp în care am ajuns la nivelul 1.800+.

Dacă aș șterge jocul și aș vrea să-l încep din nou, aș porni de la nivelul 1. Și nu e bine.  Mă gândesc la toate nivelurile ce păreau imposibil de trecut și pe care le-am trecut, la toate căutările pe Google și pe Youtube care să mă ajute la rezolvări, la toate strategiile puse la punct pentru victorii, la bomba colorată norocoasă apărută atunci când mai aveam două mișcări, la bomboanele vărgate ce mi-au adus victoria finală, la roata norocului ce mi-a a dus jackpotul când nu mai aveam niciun element ajutător și doar o viaţă de trecut, un nivel problematic, la faptul că am câștigat un nivel chiar înaintea unei negocieri și acea negociere s-a dovedit la fel de câștigătoare și, recunosc, nu mă îndur să renunţ la Candy Crush.

Și totuși, în momentele tot mai dese de luciditate, știu că această dependenţă,  la fel ca și dependenţa de tutun sau de Redbul sau de Cola, va înceta cândva.

E foarte probabil, dacă aţi citit până aici, să fi jucat și voi măcar câteva runde de Candy Crush în viaţa voastră. E foarte posibil însă să nu fi jucat deloc. Nu vă îndemn să o faceţi, dar nici să vă abţineţi. Fiecare învaţă din propriile greșeli.

Ce vreau să spun însă este că nu sunt singurul în această situaţie. Candy Crush se joacă în prezent pe toate cele șapte continente, zice producătorul jocului, compania suedeză King. Și tot King spune că de la lansarea din 2012 și până în martie 2018, jocurile din franciză (mai există și Candy Crush Soda Saga și Candy Crush Jelly Saga) au fost downloadate de 2,73 miliarde de ori.

Sunt disponibile până în prezent peste 2.840 de niveluri și se adaugă lunar altele. Că jocul are peste 70 de milioane de fani pe Facebook și că, până în prezent, în Statele Unite, teritoriul unde jocul are cel mai mare succes, s-au jucat peste 212 miliarde de runde. Impresionant.

Am scris acest articol-spovedanie ca un fel de exorcizare. Ca o încercare de purificare și ca o dorinţă de a face lucruri mult mai productive pentru mine în timpul pe care-l dedicam jocului. Poate voi reuși. Sau nu.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii