Cancelarul german Friedrich Merz a subliniat luni necesitatea unei autonomii sporite a Uniunii Europene în sectoarele strategice faţă de Statele Unite.
“Trebuie să devenim mai suverani şi mai independenţi, în special în domeniul tehnologic. Şi da, acest lucru este valabil şi faţă de Statele Unite ale Americii”, a declarat Friedrich Merz la recepţia anuală găzduită de operatorul bursier Deutsche Bürse la Eschborn, lângă Frankfurt (vest), conform AFP și Agerpres.
Pentru că “trebuie să recunoaştem că relaţiile transatlantice s-au schimbat”, o evoluţie pe care o observă cu “regret”, “dar nostalgia şi rememorarea trecutului nu ne ajută”, a subliniat el.
Aceste remarci vin după recenta dispută cu Statele Unite în legătură cu Groenlanda care, potrivit preşedintelui francez Emmanuel Macron, a reprezentat “un apel la o trezire strategică” pentru Europa.
În ultimele decenii, “am irosit un potenţial enorm de creştere în Europa prin reforme întârziate, restricţii inutile impuse iniţiativei companiilor şi reglementare excesivă”, a continuat Merz.
Potrivit liderului conservator, europenii “nu mai sunt atât de puternici din punct de vedere economic pe cât ar putea fi.
Merz a subliniat, de asemenea, oportunităţile existente: “În jurul nostru există state emergente, majoritar democratice, cu pieţe în expansiune, care caută în mod explicit ceea ce avem de oferit noi, europenii”.
El a mai spus că, la iniţiativa sa, Consiliul European se va reuni săptămâna viitoare pentru “un summit extraordinar, sau mai degrabă o reuniune informală” unde “dorim să discutăm împreună noi măsuri pentru a consolida competitivitatea europeană”.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.