Prim-ministrul canadian Mark Carney promovează Banca pentru Apărare, Securitate şi Rezilienţă (DSRB) ca parte a apelului său din acest an pentru o alianţă a „puterilor medii” menită să combată ceea ce el consideră a fi fragmentarea ordinii mondiale tradiţionale conduse de SUA.
Conform agențiilor de presă internaționale, Canada intenţionează să anunţe la summitul NATO de săptămâna viitoare din Turcia că 10 ţări sunt gata să fondeze o bancă internaţională pentru investiţii în apărare.
„Ne-am stabilit summitul NATO ca termen limită… Ceea ce ne propunem să anunţăm este lista membrilor fondatori”, a declarat într-un interviu Isabelle Hudon, principalul negociator al Canadei în lansarea iniţiativei multilaterale şi director general al Băncii de Dezvoltare a Afacerilor din Canada.
Scopul băncii este de a consolida apărarea ţărilor aliate prin strângerea a până la 100 de miliarde de lire sterline (133 de miliarde de dolari) sub formă de finanţare ieftină.
Hudon a afirmat că lista iniţială de ţări va fi probabil alcătuită exclusiv din ţări europene, în afară de Canada, dar a refuzat să le numească. Ea a precizat că anunţul nu este garantat şi depinde de negocierile finale cu aliaţii, inclusiv în ceea ce priveşte angajamentele lor de capital, dar a spus că proiectul are un avânt.
Soarta proiectului rămâne incertă fără sprijinul unor ţări esenţiale pentru obţinerea unui rating de credit triplu A.
DSRB a purtat discuţii productive cu Coreea de Sud şi există o şansă de 50-50 ca aceasta să adere, eventual mai târziu, a spus Hudon, adăugând că nicio altă ţară din G7 nu este pe punctul de a se alătura, deocamdată.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.