FacebookTwitterLinkedIn

Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), susține că pieţele din Caraibe reprezintă o regiune cu un potenţial semnificativ pentru antreprenorii români care desfăşoară activităţi în turism, investiţii în infrastructură, industria alimentară şi procesarea produselor agricole, pescuit şi acvacultură.

CCIR a găzduit joi, 3 aprilie, o întâlnire la nivel înalt între preşedintele instituţiei, Mihai Daraban, şi prim-ministrul guvernului statului St. Vincent şi Grenadine, Ralph Gonsalves, aflat în vizită oficială în România.

CCIR: „Prim-ministrul Dr. Ralph Gonsalves este unul dintre cei mai longevivi şi mai influenţi lideri politici din regiunea Caraibelor, postură din care s-a impus ca o figură emblematică pentru întreaga comunitate a Americii Latine şi zona caraibiană”, conform Agerpres.

Preşedintele CCIR a subliniat faptul că „întâlnirea de astăzi deschide noi oportunităţi pentru mediul de afaceri românesc”.

Mihai Daraban: „St. Vincent şi Grenadine reprezintă o poartă de acces strategică către pieţele din Caraibe, o regiune cu un potenţial semnificativ pentru antreprenorii români care desfăşoară activităţi în turism, investiţii în infrastructură, industria alimentară şi procesarea produselor agricole, pescuit şi acvacultură. În acest context, devine foarte importantă invitaţia dlui prim-ministru adresată mediului de afaceri românesc de a stabili în viitor o bază operaţională comercială în această ţară, care să faciliteze accesul firmelor româneşti la întreaga piaţă caraibiană.”

La rândul său, Ralph Gonsalves a evidenţiat faptul că “peste 95% din produsele consumate local provin din import, ceea ce înseamnă că există un potenţial considerabil pentru companiile româneşti de a pătrunde pe această piaţă”.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.