FacebookTwitterLinkedIn

Președintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, Călin Ile, consideră că pentru a oferi încrederea de care au nevoie turiștii, industria locală a ospitalității trebuie mai întâi să aibă încredere în forțele proprii.

Acesta este primul pas către o industrie a ospitalității competitivă și gata să-și urmeze cursul dezvoltării chiar și în perioade mai puțin facile. Potrivit specialiștilor în domeniu, România are multe avantaje pentru a-și clădi un plan serios în ceea ce privește câștigarea notorietății în rândul industriilor turistice din Europa.

Iar, din acest punct de vedere, două dintre cele mai importante criterii sunt reprezentate de oferta culturală gastronomică, dar și de cea naturală, a formelor diverse de relief, a mediului înconjurator autohton.

„Noi nu am exploatat suficient aceste aspecte și în această direcție ne putem dezvolta remarcabil, așa încât România să devină una dintre destinațiile turistice preferate, chiar la nivel mondial”, explică Călin Ile, președintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, care a precizat în cadrul unei noi ediții a emisiunii reINVENTAREA României că pentru a transmite încredere turiștilor, însăși industria turismului românesc trebuie să-și recâștige încrederea în forțele proprii.

Conform ultimelor date publicate de Eurostat cu privire la cele mai importante criterii după care își aleg turiștii europeni destinațiile de vacanță, oferta culturală gastronomică se află pe primul loc într-un astfel de clasament.

Practic, vorbim despre faptul că înainte de a-și alege destinația de vacanță, un turist încearcă să caute cele mai satisfăcătoare răspunsuri la două întrebări esențiale: „ce găsesc la acea destinație și cum mă pot bucura acolo de natură?” – Întrebări la care România răspunde cel puțin mulțumitor, este de părere Călin Ile, care subliniază importanța turismului în evoluția pozitivă a economiei românești, dar și în ceea ce privește imaginea țării peste hotare.

Referitor la acest ultim aspect ( n.r. – cel al imaginii României peste hotare), Călin Ile menționează că pentru a concura cu nume consacrate în turismul european, România are nevoie mai întâi de toate de un brand de țară puternic, care nu i-a naștere peste noapte.

„Trebuie să ne asumăm să lucrăm la un astfel de proiect. Vorbim aici despre asumarea mediului public, dar și al celui privat și nu e deloc ușor să-ți asumi un proiect de imagine pentru că e foarte greu măsurabil spre deosebire de unul în care construiești un anume număr de kilometri de autostradă. Acesta este și motivul pentru care un astfel de proiect este ocolit de atâta timp de ai noștri decidenți”, completează președintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România.

Călin Ile atrage însă atenția că într-un astfel de proiect, rezultatele nu apar niciodată imediat, ba mai mult, acestea se remarcă în timp, desigur, atâta vreme cât este susținut în permanență de către toți cei implicați.

Președintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, Călin Ile, a făcut parte din echipa Ibis încă de la intrarea lanţului hotelier pe piața din România, în 2001. Acesta a contribuit la deschiderea primului hotel Ibis în Bucureşti, iar apoi la dezvoltarea reţelei.

Recent, Călin Ile a anuntat ca renunță la activitatea sa de manager în cadrul grupului Accor pentru a intra în mediul antreprenorial, dar și pentru a dezvolta proiecte în alte domenii decât turismul și industria hotelieră.

Mandatul lui Călin Ile la cârma Federaţiei Industriei Hoteliere din România se va încheia anul viitor.