O conversație cu economistul-șef al unei instituții financiare internaționale poate părea descurajantă pentru cei mai puțin obișnuiți cu avalanșa de date și statistici. Totuși, experiența didactică a Beatei Javorcik îi permite să comunice idei esențiale într-un mod clar și accesibil.
De la politicile industriale la digitalizare, România se află într-un moment de răscruce, confruntându‑se cu provocări semnificative – de la costurile ridicate ale energiei și încetinirea economiei germane până la deficitul bugetar intern și presiunile globale privind securizarea lanțurilor de aprovizionare. Întrebarea esențială este: cum poate România să valorifice oportunitățile și să evite riscurile acestei perioade de incertitudine fără precedent?
Beata Javorcik, economist-șef al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), prezentă recent la București pentru a prezenta cea mai recentă ediție a raportului de Tranziție pentru România, a propus o abordare mai nuanțată a politicilor industriale și recomandă autorităților de la București să profite de fereastra istorică de oportunitate pentru reforme structurale. Mai exact, într-un context în care Europa încearcă să-și reaprindă competitivitatea, sub presiunea creșterii costurilor cu energia și a amenințării unor eventuale tarife americane asupra exporturilor UE, tot mai mulți factori de decizie văd politica industrială drept un „glonț de argint“ gata să rezolve toate problemele de creștere. Dar Beata Javorcik atrage atenția că lucrurile nu sunt atât de simple. „Mulți consideră că politica industrială este panaceul care va pune Europa pe un parcurs virtuos. Dar datele arată caracteristici tulburătoare: multe politici industriale discriminează împotriva companiilor străine și pot conduce la frag¬mentarea suplimentară a economiei globale“, a explicat oficialul BERD.
În viziunea sa, există câteva riscuri majore atunci când statele aleg să intervină masiv pentru a-și proteja ori sprijini anumite sectoare. În primul rând, poate apărea discriminarea împotriva intereselor străine prin instituirea anumitor taxe, a unor reguli de tipul „buy local“ sau subvenții directe pentru jucătorii autohtoni. Când fiecare țară procedează la fel, piața globală riscă să fie tot mai fragmentată.
În plus, apar obiective multiple, adesea aflate în coliziune, precum ar fi dorința de a electrifica rapid transportul și, simultan, intenția de a salva locurile de muncă din industria auto tradițională.
Nu în ultimul rând, lipsa unei date-limită pentru măsurile de sprijin reprezintă un risc important, în contextul în care odată introduse subvenții sau scutiri, e foarte dificil să le retragi dacă acestea nu-și ating scopul.
Pe lângă aceste riscuri, Beata Javorcik amintește și lecțiile experiențelor trecute, având în vedere că politica industrială nu este un concept nou, fiind folosită în anii ’70 și ’80, a fost practicată intens în America Latină, cu efecte limitate, dar și în cazul „tigrilor asiatici”, unde accentul pe export și expunerea la concurență au dus la rezultate mai bune. „Contează enorm felul în care este realizat designul măsurilor și condițiile de piață.“
Conform datelor BERD, România are deja 50 de politici direcționate către anumite firme – mai multe decât Bulgaria, Croația sau Ungaria, dar semnificativ sub Spania, Franța ori Germania, unde numărul lor depășește 500. În SUA, există nu mai puțin de 805 politici de acest tip.
Provocarea este însă ca aceste politici să aibă o direcție clară, să fie evaluate constant și să nu devină perpetue. „Este nevoie de o ierarhie de obiective și de stabilirea unei «date de expirare» a măsurilor. Dacă după doi ani se constată că acestea nu funcționează, statul trebuie să aibă curajul să le oprească“, punctează economistul-șef al BERD.
În toată această ecuație, Europa se confruntă cu un context complicat, pe fondul prețurilor ridicate la energie, a slăbiciunilor pe care le înregistrează cea mai importantă economie din zona euro și a potențialului război al taxelor vamale între SUA și UE. „Prețul gazelor naturale în Europa este de patru ori mai mare decât în SUA. Și este puțin probabil să scadă. De fapt, dacă ne luăm după previziuni, acesta va crește anul acesta și va scădea abia începând cu 2026. Dar chiar și până la sfârșitul deceniului, previziunile sunt că prețul gazelor naturale în Europa va fi de două ori mai mare decât în SUA. Așadar, acest lucru erodează competitivitatea europeană. În plus, avem incertitudini cu privire la accesul firmelor europene pe piețele americane. Foarte recent, administrația SUA promitea taxe vamale pentru Europa.”
În același timp, raportul condus de Mario Draghi privind competitivitatea europeană a devenit un adevărat semnal de alarmă: „Dacă Europa își continuă traiectoria actuală, nu vom putea menține standardele de viață. Este momentul să acționăm. Nevoia de reforme structurale profunde a devenit stringentă“, afirmă Beata Javorcik.
Economia României a încetinit vizibil în 2024, arată datele BERD, pe fondul creșterii consumului bazat pe salarii și cuplată cu încetinirea unor motoare tradiționale – construcțiile și industria IT. Totodată, deficitul bugetar rămâne ridicat, iar implementarea fondurilor din PNRR este în întârziere.
În 2024, BERD, o instituție fondată în 1991 pentru a sprijini țările din Europa Centrală și de Est în tranziția de la economii centralizate la cele de piață a investit 707 milioane de euro în 44 de proiecte în România, 83% din fonduri mergând spre sectorul privat, cu un accent special pe tranziția verde și reformele structurale. „Există un potențial uriaș aici, însă reformele trebuie să țină pasul, iar guvernul să se folosească de momentul dificil ca de un impuls pentru schimbare. Politica industrială nu trebuie să fie despre subvenționarea sectoarelor neperformante, ci despre a stimula competitivitatea pe termen lung“, avertizează Beata Javorcik, care recomandă trei direcții de acțiune pentru autoritățile de la București.
În primul rând, spune economistul-șef al BERD, e nevoie de creșterea veniturilor și reducerea deficitului, pentru că România are un raport al veniturilor bugetare la PIB printre cele mai mici din Europa. „Ajustarea trebuie făcută și la venituri, și la cheltuieli“, spune Beata Javorcik, subliniind că procedura de deficit excesiv poate servi drept „dispozitiv de constrângere“ care să le permită guvernanților să ia măsuri nepopulare, dar necesare.
În plus, fondurile europene, inclusiv cele din PNRR, sunt șansa perfectă pentru a investi într-o creștere pe termen lung. „Acestea aduc nu doar bani, ci și disciplina de a cheltui acești bani eficient, chiar dacă rezultatele apar în 5-10 ani. În societățile îmbătrânite, electoratul vrea adesea beneficii imediate. PNRR oferă guvernului spațiul politic de a investi în infrastructură, educație sau digitalizare“, explică Beata Javorcik.
Focusul pe educație și servicii cu valoare adăugată mare este o altă direcție recomandată de reprezentantul BERD. „România are deja un sector IT promițător, dar trebuie să meargă mai sus în lanțul valoric, spre servicii complexe și R&D. Cheia stă în investiția în competențe. (…) Și firmele au un rol: să ofere traininguri, să răspundă nevoilor reale de pe piață. România nu mai poate miza doar pe costul scăzut al forței de muncă.“
Astfel, Beata Javorcik insistă că mediul de business are și el un rol crucial în ghidarea politicilor publice și în propriile strategii de dezvoltare. Întrebată cum pot antreprenorii să facă față incertitudinilor în creștere, ea consideră că nimeni nu este ferit de efecte în contextul unei economii globale. „Dar firmele pot căpăta reziliență prin diversificare, investiții în tehnologie și adaptabilitate. Mediul s-a schimbat radical față de acum cinci ani. AI-ul, fragmentarea lanțurilor de aprovizionare și criza climatică accentuează incertitudinea.“
În plus, Beata Javorcik crede că mediul de afaceri trebuie să fie vocal atunci când regulile sunt schimbate sau nu sunt respectate. „E important ca antreprenorii să transmită autorităților nevoia de reforme și de stabilitate. Lipsa de reacție nu ajută. Să ne amintim de Brexit: multe corporații au preferat să tacă, considerând că își vor speria consumatorii și că oricum Brexit nu se va întâmpla. Iar asta a slăbit semnificativ vocea sectorului privat în dezbaterea publică. Și știm cu toții ce s-a întâmplat.“
Astfel, într-o perioadă în care politica industrială revine în prim-plan, atât în SUA, cât și în China și, mai timid, în țări din Europa, România trebuie să decidă ce fel de abordare adoptă.
O soluție ar fi să își aleagă cu grijă domeniile ce pot fi sprijinite, ținând cont de avantajele comparative, de potențialul de export și de faptul că piața locală nu trebuie să devină un colac de salvare pentru sectoarele necompetitive. O altă soluție ar fi accentul pe competențe și inovație, astfel încât să evolueze de la servicii simple la servicii cu valoare adăugată ridicată și să atragă proiecte de cercetare și dezvoltare (R&D). Dar mai ales trebuie evitată risipa prin politici care riscă să perpetueze subvențiile și care, astfel, nu-și mai ating scopul. Iar pentru aceasta este esențială introducerea unor criterii clare de evaluare și a unor termene-limită.
„Nu există o soluție-minune. Este un proces care necesită claritate, perseverență și, mai ales, capacitatea de a pivota atunci când o măsură nu funcționează. Pentru România, vestea bună este că mai are spațiu să recupereze și că face parte dintr-o Uniune Europeană care, mai mult ca oricând, își caută un nou suflu. Iar accesul la fondurile europene, în special PNRR, poate fi instrumentul prin care transformă această criză într-o oportunitate reală.