Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) avertizează că proiectul de Ordonanță de Urgență privind înregistrarea și obligațiile angajatorilor care utilizează lucrători străini, precum și autorizarea agențiilor de plasare pe piața muncii, ar putea genera blocaje majore în economie și ar putea frâna investițiile.
CAIR subliniază că, deși susține combaterea muncii ilegale și prevenirea exploatării lucrătorilor străini, forma actuală a ordonanței introduce măsuri disproporționate și neadaptate realității economice, afectând sectoare cu deficit acut de forță de muncă, precum construcții, turism, industrie și servicii.
Recrutarea obligatorie prin agenții – risc de monopol și costuri crescute
Una dintre cele mai contestate prevederi ale proiectului este condiționarea recrutării lucrătorilor străini pentru viza D/AM2 (lucrători permanenți, sezonieri și transfrontalieri) de intermedierea exclusivă prin agenții autorizate. Astfel, angajatorii nu ar mai putea recruta direct, ceea ce, potrivit CAIR, ar putea conduce la: concentrarea pieței și riscul de monopol în recrutare; costuri suplimentare pentru companii, fără beneficii clare; penalizarea firmelor cu experiență în recrutare legală și responsabilă.
Confederația solicită ca intermedierea să rămână o opțiune, nu o condiție obligatorie, mai ales pentru angajatorii deja validați de autorități.
Platformă digitală nouă și anularea cererilor în derulare – risc de blocaj administrativ
Proiectul prevede migrarea forțată către o platformă digitală nouă, fără perioadă de tranziție. CAIR avertizează că acest lucru va duce la anularea automată a cererilor și programărilor aflate deja în lucru, obligând angajatorii să reia de la zero procesele de recrutare.
Potrivit confederației, consecințele ar putea fi: întârzieri sau blocaje în proiecte publice și private; riscul de nerespectare a termenelor contractuale, inclusiv pentru proiecte finanțate din fonduri europene sau PNRR; impact direct în turism, cu efect asupra deschiderii sezonului estival; costuri suplimentare pentru companii, din cauza refacerii procedurilor și pierderii timpului investit.
Taxe și obligații suplimentare – risc de discriminare
CAIR critică și alte prevederi care cresc costurile de angajare, printre care: pragul de întreținere de 50 euro/zi, considerat nerealist pentru lucrătorii sezonieri; majorări de taxe și costuri preluate din țările de origine; obligația de asigurări medicale suplimentare, care creează discriminare față de angajații români.
Ocupații deficitare
Confederația atrage atenția că introducerea unei Liste a ocupațiilor deficitare, actualizată la fiecare 6 luni, poate deveni un factor de blocaj, deoarece nevoile de personal sunt dinamice și sezoniere, iar actualizarea rară nu reflectă realitatea pieței.
De asemenea, CAIR critică sancțiunile considerate disproporționate și regulile considerate arbitrare, precum: sancțiuni pentru situații naturale, precum finalizarea proiectelor sau întoarcerea în țara de origine și suspendarea accesului la fonduri publice sau achiziții fără criterii clare de proporționalitate.
Risc sistemic: eliminarea CNP-ului din cererea de muncă
O altă modificare contestată este eliminarea corelării cererii de muncă cu atribuirea CNP-ului, ceea ce ar putea bloca: declararea contribuțiilor; deschiderea conturilor bancare; integrarea în sistemul fiscal și social.
Corecții urgente și dialog real
Confederația solicită Guvernului mai multe modificări, printre care: menținerea recrutării directe pentru angajatorii validați; introducerea unei perioade de tranziție fără anularea cererilor în derulare; recalibrarea costurilor și taxelor; termene clare de soluționare a cererilor; eliminarea sancțiunilor disproporționate și a regulii de 20%; reintroducerea atribuirii CNP-ului la emiterea avizului de muncă; simplificarea obligațiilor administrative; adoptarea unei proceduri legislative ordinare, cu consultare reală și analiză de impact; actualizarea listei de ocupații deficitare lunar, pe baza datelor curente.
CAIR avertizează că, în forma actuală, ordonanța nu va combate eficient abuzurile, ci va frâna accesul legal la forța de muncă, va reduce investițiile și va afecta competitivitatea economiei românești.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.