Una dintre cele mai cunoscute cabane din România, Cabana Babele, a fost listată pe Imobiliare.ro la prețul de 1,6 milioane de euro.
Situată pe platoul Munților Bucegi, la 2.206 metri altitudine, cabana reprezintă de decenii un punct de reper pentru turiștii care vizitează formațiunile stâncoase Babele și Sfinxul.
Construită în 1937 după planurile arhitectului Octav Doicescu, cabana are o capacitate de 108 locuri, dispuse în 30 de camere cu 2–12 paturi. Clădirea, structurată pe subsol, parter, două etaje și mansardă, dispune de restaurant cu autoservire, bufet permanent, alimentare cu energie electrică din rețeaua publică, apă curentă, toalete și încălzire pe gaze naturale.
Potrivit agenției Top Estate Team, care intermediază vânzarea, proprietatea beneficiază de autorizație de modernizare, iar terenul aferent permite reconfigurări și extinderi. Reprezentanții agenției afirmă că imobilul ar putea fi transformat într-un hotel de 4 stele, cu restaurant panoramic și facilități premium, inclusiv spa și wellness.
Accesul la Cabana Babele se face fie prin telecabina din Bușteni, fie pe traseul rutier Transbucegi, ambele asigurând un flux constant de vizitatori în toate anotimpurile. Investitorii vizați sunt grupuri hoteliere, operatori de turism montan sau antreprenori interesați de dezvoltarea unei destinații turistice de referință.
Cabana Babele a mai fost scoasă la vânzare și la finalul anului 2022, când prețul solicitat era de 1,15 milioane de euro.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.