FacebookTwitterLinkedIn

După ce surse din piață au anunțat de câteva luni de zile că CA Immo ar vrea să iasă din România, este oficial: Consiliul de Administrație al proprietarului de clădiri comerciale din Austria a luat decizia vânzării întregului său portofoliu din România. Aceasta ar fi cea mai mare tranzacție consemnată vreodată pe piața locală, de peste 400 milioane de euro.

CA Immo precizează că „a decis să înceapă un proces de due diligence și de negocieri, în baza unui memorandum de înțelegere în legătură cu vânzarea platformei din România”, dar adaugă că „rezultatul acestui proces este încă incert.”

Toate proprietățile sunt situate în București și includ: Bucharest Business Park (26.700 mp), Campus 6.1 (22.700 mp), Europe House (16.400 mp), Opera Center I și II (11.900 mp și 3.500 mp), Orhideea Towers (30 mp, 30 mp) și Riverplace (47.000 mp). 

La sfârșitul trimestrului III 2021, proprietățile din România ale CA Immo erau evaluate la 389,3 milioane de euro, aproximativ 7% din valoarea portofoliului său total. 

Surse din piața imobiliară precizează că posibilii cumpărători ai portofoliului ar fi frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii lanțului de magazine de bricolaj Dedeman.