Constructorul chinez de automobile electrificate BYD a încheiat un parteneriat global pe trei sezoane cu clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain (PSG), într-o mișcare care susține strategia companiei de creștere a notorietății brandului pe piețele internaționale.
Colaborarea va include campanii de marketing la nivel global, conținut exclusiv cu echipele masculine și feminine ale PSG, activări dedicate fanilor și experiențe speciale pentru suporteri. În plus, BYD va beneficia de expunere pe stadionul Parc des Princes, iar modelele BYD și DENZA, marca premium a grupului, vor fi utilizate în activitatea curentă a clubului.
Prin asocierea cu unul dintre cele mai puternice branduri din fotbalul european, BYD urmărește să își consolideze prezența pe piața europeană și să își promoveze tehnologiile dedicate mobilității electrificate către o audiență globală.
„Suntem încântați să colaborăm cu Paris Saint-Germain, un club care a devenit un simbol al excelenței, ambiției și inovației. Împărtășim aceeași dorință de a provoca convențiile și de a conecta oamenii prin inovație”, a declarat Stella Li, vicepreședinte executiv BYD.
Parteneriatul vine în contextul unei tendințe tot mai accentuate a producătorilor auto de a investi în sponsorizări sportive globale pentru a-și accelera expansiunea internațională și pentru a crește vizibilitatea mărcilor pe piețele strategice.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.