Într-un raport trimis către Autoritatea de Supraveghere Financiară, Bursa de Valori București a informat că și-a răscumpărat un număr de acțiuni proprii.
Astfel, se arată în raport, în conformitate cu prevederile Regulamentului ASF nr. 5/2018 și ale Regulamentului Delegat (UE) nr. 1052/2016, BURSA DE VALORI BUCUREȘTI S.A. aduce la cunoștința pieței reglementate următoarele informații referitoare la tranzacțiile efectuate pe simbolul BVB în perioada 13.07 – 17.07.2026.
Intermediarul tranzactiilor: Banca Comercială Română S.A.
Motivul notificarii tranzacțiilor: răscumpărare acțiuni proprii conform Hotărârii AGEA din 29.04.2026.

La închiderea sesiunii bursiere de luni, 20 iulie 2026, o acțiune BVB se tranzacționa cu 76,2 lei, în scădere cu 3,7% față de data de 17 iulie, când aceeași acțiune se tranzacționa și cu 79,2 lei. Vârful de 79,2 lei este de altfel neatins de acest indice într-o lungă perioadă de timp, conform graficelor disponibile.
Bursa de Valori București S.A. (simbol BVB) a început să se tranzacționeze pe piața reglementată a BVB la 8 iunie 2010.
Compania Bursa de Valori București S.A. a fost înființată în forma sa actuală în 2005, în urma reorganizării bursei.