În ciuda unei evoluții neperformante a economiei românești, în care rata anuală a inflației în România a urcat, după cum arată datele Institutului Național de Statistică, la 10,9% în luna mai 2026, comparativ cu inflația lunii aprilie, de 10,71%, Bursa de Valori București a început luna iulie în forță, ceea ce semnalează un optimism al pieței de capital, în contrapondere cu semnalele din economie.
Astfel, Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri, 1 iulie, creșterile fiind susținute în principal de sectorul energetic, dar și de companii din domeniul bancar și sănătate, fără să se limiteze însă la acestea.
Pe indicii verificați de Forbes România, următoarele companii aveau creșteri consistente: Romgaz, în creștere de aproximativ 1,72%, peste vârful din 26 iunie, când o acțiune Romgaz a închis cu 15,12 lei, Rompetrol Rafinare, de asemenea cu creștere de 0,60% față de ziua anterioară, când indicele a avut o valoare de 0,0840 lei, dar și DN Agrar, companie a cărei acțiune costa 3,63 lei la data de 1 iulie, fiind în creștere cu aproximativ 1,40% față de ziua anterioară.
În ce privește sectorul imobiliarelor, jucătorul One United Properties deschidea de asemenea luna pe verde, cu 32,20 lei per acțiune, în creștere cu aproximativ 0,78% față de ziua anterioară și în creștere față de data de 26 iunie, când o acțiune costa, în medie, 31 de lei.
Această informație vine în contextul în care One United Properties a anunțat recent lansarea unei Oferte Publice de Cumpărare („OPC”) pentru răscumpărarea acțiunilor proprii, oferta fiind aprobată de Autoritatea de Supraveghere Financiară în data de 24 iunie 2026.
Prin intermediul Ofertei, One United Properties intenționează să achiziționeze până la 4.770.000 de acțiuni, reprezentând până la 4,32% din capitalul social subscris și vărsat al Companiei, la un preț de 33,00 lei per acțiune. Oferta se va derula în perioada 1 iulie 2026 – 14 iulie 2026.
Referitor la domeniul medical anterior menționat, compania Medlife, jucător de profil important listat la BVB, era în creștere puternică la începutul lunii iulie, cu o acțiune tranzacționându-se la 12,36 lei, în creștere cu 8,66% față de numai o săptămână în urmă. Într-o situație asemănătoare se află totodată și Antibiotice Iași (ATB), ale cărui acțiuni se tranzacționau la 2,16 lei bucata la data de 1 iulie, o creștere procentuală de aproximativ 2,8% față de o săptămână în urmă.
De asemenea, mergând mai departe la sectorul bancar, indicii Banca Transilvania (TLV) erau în creștere puternică la începutul lunii iulie, cu o acțiune tranzacționându-se la 39,70 lei, o creștere de aproximativ 6,48% față de săptămâna anterioară, când, de exemplu, pe data de 24 iunie, o acțiune TLV se tranzacționa la momentul de vârf cu 37,34 lei.
Acest lucru este de asemenea valabil și pentru BRD – Groupe Societe Generale, ale cărui acțiuni se tranzacționau miercuri, 1 iulie, la 36,45 lei bucata, în creștere puternică, de 14,26%, față de numai o săptămână în urmă.
Cât privește jucătorii din energie, trebuie spus că nu numai Romgaz, menționat anterior, se afla în creștere, ci și Nuclearelectrica (SSN), era în urcare, o acțiune de acest tip tranzacționându-se la începutul lunii iulie cu 72,8 lei, în creștere cu 4% față de numai o săptămână înainte.
Acest lucru este valabil de asemenea și pentru Transelectrica, companie ale acărui acțiuni se tranzacționau cu 99,9 lei bucata la data de 1 iulie, în creștere de aproximativ 4% față de numai o săptămână în urmă.
Având în vedere această situație, consistentă ca tendință în cazul companiilor prezentate, există o certitudine rezonabilă conform căreia sectoarele prezentate anterior, cele din energie, domeniul bancar și cel medical, vor continua să ofere un refugiu mai mult decât decent în fața volatilității economice din România din ultima perioadă, numai în ultima săptămână, spre exemplu, leul s-a depreciate față de euro cu o marjă cuprinsă între 0,5 și 0,7%, conform datelor BNR.