FacebookTwitterLinkedIn

Marile burse europene au încheiat tranzacţiile de luni în scădere, din cauză că investitorii sunt îngrijoraţi în continuare de perspectivele economice dificile.

Indicele de referinţă Stoxx 600 a închis luni în declin cu 1%, cu toate sectoarele în teritoriu negativ. Pierderile au fost conduse de acţiunil companiilor producătoare de produse chimice care au coborât în ansamblu cu 2,8%, transmite CNBC.

Acţiunile companiilor de construcţii şi materiale de construcţii au scăzut cu 2,5%, pe fondul avertismentelor privind o criză ipotecară în Regatul Unit şi o scădere a preţurilor solicitate la case, deoarece cifrele arată că dobânda medie a unei tranzacţii cu dobândă fixă pe doi ani a crescut la peste 6% pentru prima dată din decembrie.

Banca Angliei va anunţa joi cea mai recentă decizie privind rata dobânzii  cheie, ca şi Banca Naţională a Elveţiei.

Pieţele din Asia-Pacific au fost, de asemenea, în mare măsură în teritoriul negativ, deşi pieţele din Japonia se aflau încă în apropierea maximelor din ultimii 33 de ani.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,96%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,01%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,71%.