FacebookTwitterLinkedIn

Bursele europene au închis vineri în creştere, susţinute de datele economice pozitive din această săptămână și urmând tendinţa pozitivă globală.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat tranzacţiile de vineri în creştere cu 0,9%, iar dintre sectoarele economice, acţiunile auto au crescut cu 3,6%, iar cele din minerit cu 2,2%, notează CNBC.

Acţiunile din sectorul petrolului şi gazelor au fost printre puţinele sectoare care au înregistrat pierderi, cu un declin de 0,4%.

În toată Europa, datele privind inflaţia au fost peste aşteptări. O estimare semnal pentru zona euro a arătat că inflaţia generală a încetinit de la 8,6% la 8,5%, dar aceasta a fost peste o estimare consens, în timp ce inflaţia de bază a crescut de la 5,3% la 5,6%.

Creşterea preţurilor s-a accelerat în mod neaşteptat în Germania, Franţa şi Spania.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a crescut cu 1,64%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0.9%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,04%. Indicele FTSE MIB al bursei din Milano a crescut cu 1,56%.

Pieţele din Asia-Pacific au evoluat vineri în creştere, în cea mai mare parte.