Bursa de Valori Bucureşti (BVB) lansează pe 29 iulie un nou indice bursier, Bucharest Exchange Trading Energy, Utilities and Financials (simbol: BET-EF), dedicat celor mai bine reprezentate sectoare de activitate din piaţa de capital, energie, utilităţi şi financiar.
Potrivit BVB, BET-EF este un indice de preţ care reflectă evoluţia companiilor româneşti listate pe Piaţa Reglementată a BVB, selectate in funcţie de criterii cantitative şi calitative din cele trei sectoare de activitate acoperite.
BET-EF este un indice ponderat cu capitalizarea bursieră free-float, cu un număr variabil de constituenţi, ponderea maximă a unei companii în indice fiind de 20%. Companiile incluse în indice sunt selectate atât în funcţie de lichiditate, cât şi în funcţie de capitalizare free-float, pentru a asigura că doar cele mai lichide şi mai mari companii din cele trei sectoare de activitate fac parte din componenţa indicelui.
Compoziţia de start a indicelui BET-EF a fost stabilită marţi, 23 iulie 2024, în cadrul unei şedinţe a Comisiei Indicilor BVB. Data de referinţă utilizată pentru calcularea pragurilor de lichiditate şi capitalizare bursieră free-float, necesare pentru realizarea selecţiei, a fost 15 iulie 2024.
Structura de start a noului indice va fi anunţată la finalul zilei de 24 iulie 2024 şi va intra în vigoare începând cu şedinţa de tranzacţionare din data de 29 iulie 2024.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.