FacebookTwitterLinkedIn

Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 36,99 milioane de lei.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 10,096 milioane de lei, urmate de acţiunile Hidroelectrica – 4,39 milioane de lei şi ale societăţii OMV Petrom – 3,66 milioane de lei.

Indicele principal BET a consemnat o apreciere de 0,94%, ajungând la 17.220,62 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o creştere 0,93%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în urcare cu 0,75%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis şedinţa în scădere cu 0,35%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,85%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,64%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a urcat cu 0,33%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electroargeş (+8,51%), COMCM Constanţa (+6,83%) şi Alumil Rom Industry (+4,56%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Mecanica Ceahlău (-11,30%), Energopetrol (-3,85%) şi Vrancart (-1,91%).