Bursa de Valori București a revenit pe scădere în ședința de marți, după avansul înregistrat în prima zi de tranzacționare a săptămânii, principalii indici încheind ziua în teritoriu negativ. Piața locală a avut astfel o evoluție mai slabă, într-o sesiune în care cele mai multe dintre reperele bursiere au pierdut teren, iar investitorii au realizat tranzacții de 133,78 milioane de lei (25,52 milioane de euro).
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide 20 de companii, s-a depreciat cu 0,59%, până la 35.748,50 puncte.
Indicele BET-Plus, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide acţiuni listate la BVB, a consemnat un declin de 0,55%, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri a “pierdut” 0,47%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a scăzut cu 0,32%.
Pe de altă parte, indicele BET-FI, al societăţilor de investiţii financiare, s-a apreciat cu 0,82%.
BET-NG, indicele companiilor din energie şi utilităţi, a închis pe minus cu 0,51% în timp ce indicele BETAeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,87%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile Banca Transilvania, cu schimburi de 24,17 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 14,74 milioane de lei, şi de cele ale Hidroelectrica, cu 12,35 milioane de lei.
Conform datelor BVB, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Socep (+11,18%), SIF Hoteluri (+5,88%) şi SSIF BRK Financial Group SA (+4,84%).
Pe de altă parte, scăderile cele mai importante au fost consemnate de acţiunile Green Tech International (-11,11%), Electroaparataj (-8,54%) şi Prebet (-3,03%). În ce priviește indicii monitorizați de Forbes România, aceștia au fost Șantierul Naval Mangalia (-1,86%), Sphera Franchise Group (-0,25%), One United Properties (+1,19%), Hidroelectrica (-0,99%), Nuclearelectrica (-1,50%), Premier Energy (-2,50%), Conpet Ploiești (-0,25%), Fondul Proprietatea (+1,13%), Banca Transilvania (-1,17%), Oil Terminal (+1,28%).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.