Bursa de Valori București a început ședința de tranzacționare de vineri în scădere, indicele BET, care urmărește evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, coborând în primele minute ale sesiunii. Evoluția pieței vine într-o zi cu un număr ridicat de raportări financiare aferente primului semestru, calendarul BVB indicând pentru 14 august publicarea rezultatelor mai multor emitenți importanți.
Astfel, Digi Communications a raportat venituri consolidate de 1,2 miliarde de euro în S1 2026, cu 10% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce EBITDA ajustată a crescut cu 17%, la 398 milioane de euro. La nivelul întregului grup, numărul contractelor generatoare de venituri (RGU) a ajuns la 33,9 milioane, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă din 2025, Spania fiind principalul motor de creștere, cu 11,9 milioane RGU, în urcare cu 22,9%.
Revenind la BVB, rulajul total în valoare era de 23,4 milioane de lei (4,47 milioane de euro) după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Indicele principal BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide 20 de companii listate, a scăzut cu 0,51%, în timp ce indicele BET-Plus, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,49%.
Totodată, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,51% din valoare, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, era pe minus cu 0,16%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor a consemnat o scădere cu 0,06%, în timp ce BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a diminuat cu 0,85%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor au fost înregistrate de Aerostar (+4,66%), Roca Industry HondingRock1 (+4,61%) şi Compa (+1,95%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de Societatea Hidroelectrica (-2,46%), Safetech Innovation (-2,20%) şi Electrica (-1,94%). Cât despre alte companii, Forbes România a observat creșteri la One United Properties (+0,29%), Medlife (+0,17%) și Evergent Investments (+2,02%), dar și scăderi la Sphera Franchise Group (-0,50%) și Electrica (-1,75%).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.