Bugetul care va fi alocat în anul şcolar 2023-2024 plății burselor elevilor va fi de zece ori mai mare decât în 2020, și va ajunge la 2,7 miliarde de lei. Creșterea valorii burselor reprezintă o soluție pentru reducerea abandonului şcolar, a spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
„Pentru 2023 bugetul este de zece ori mai mare, de 2,7 miliarde de lei. Exact de zece ori mai mare decât a fost în 2020”, a spus Cîmpeanu.
Ministrul a adăugat că instituția pe care o conduce nu are mecanisme prin care să îi ajute copiii care nu frecventează școala.
Dar, prin acordarea burselor, veniturile unei familii cu dificultăți financiare ar putea crește semnificativ.
„Nu avem mecanisme să îi protejăm mai mult pe acei copii care nu sunt trimişi la şcoală sau care nu sunt lăsaţi să meargă la şcoală, pentru că au alte lucruri de făcut. În momentul în care acel părinte înţelege că trimiţându-şi copiii la şcoală, susţinându-i să înveţe, acei copii vor putea obţine burse care însumat, dacă are doi sau trei copii, va fi mult mai mult decât propriul lui venit, al adultului, al părintelui, sunt convins că acesta va fi un factor important în decizia de a-i trimite sau a nu-i trimite, de a susţine sau a nu susţine copiii la şcoală”, a spus Cîmpeanu.
Abandonul școlar în România este cel mai mare din toate statele membre ale Uniunii Europene.
Peste 15% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au cel mult 8 clase.