Având în vedere că rata de incidenţă COVID a urcat la 3,05 la mia de locuitori, Bucureștiul intră în scenariul roșu. Noile măsuri au fost dispuse de CMBSU începând din 8 martie, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile.
“Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi în interiorul altor spaţii publice închise care au acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puțin doi pereţi, indiferent de faptul că sunt construcţii cu caracter temporar sau permanent“, prevede hotărârea CMBSU.
Hotărârea CMBSU mai prevede că este interzisă activitatea în baruri, cluburi sau cea a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Din această categorie fac excepție operatorii care desfășoară activităţi de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri şi loz.
De asemenea, cinematografele și teatrele se vor închide. Este interzisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale.