FacebookTwitterLinkedIn

O explozie puternică, însoțită de o lumină intensă, a fost semnalată vineri dimineață în apropiere de Chișinău, în zona satului Colonița, în direcția localității Tohatin. Mai multe persoane au sunat la Serviciul 112 în jurul orei 04:20, după ce au auzit o bubuitură puternică.

Șeful Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu, a confirmat că a fost vorba despre o explozie, însă autoritățile nu au stabilit deocamdată ce obiect a provocat-o și nici locul exact în care s-a produs deflagrația. Poliția a mobilizat echipe suplimentare și drone pentru localizarea zonei și stabilirea traiectoriei obiectului.

„Cu adevărat, a fost o explozie, însoțită de un focar, de o lumină puternică. Ce a fost, încă nu putem confirma în detalii despre obiectul care a fost”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Poliția verifică mai multe localități

După primirea apelurilor la 112, echipajele de poliție s-au deplasat în zonele indicate de martori. Au fost efectuate verificări în Colonița și Humulești, iar ulterior căutările au fost extinse către Dolinnoe și Maximovca.

Până la primele ore ale dimineții, polițiștii nu identificaseră obiecte suspecte, urme ale unei explozii sau alte elemente care să reprezinte un pericol pentru populație. Verificările au fost însă intensificate.

„La moment, au fost scoase echipe suplimentare, au fost scoase echipele de drone, ca să vedem cel puțin locația, traiectoria unde a fost acest atac”, a precizat șeful IGP.

Poliția încearcă astfel să stabilească dacă explozia a avut loc în zona indicată de martori și dacă există resturi sau fragmente care ar putea ajuta la identificarea obiectului.

Primărița din Colonița: explozia nu s-ar fi produs în sat

Primărița localității Colonița, Angela Zaporojan, a declarat că bubuitura a fost auzită de locuitori, dar că, potrivit informațiilor disponibile până la acel moment, explozia nu s-ar fi produs pe teritoriul satului.

„Toți locuitorii au auzit-o. Poliția verifică, dar această explozie nu a fost pe teritoriul satului Colonița”, a afirmat aceasta, precizând că autoritățile urmează să comunice informații după finalizarea verificărilor.

Zona rămâne verificată de echipele poliției, inclusiv cu ajutorul dronelor.

Autoritățile cer populației să nu atingă eventualele fragmente

Poliția le recomandă cetățenilor să nu se apropie de eventuale obiecte sau fragmente suspecte descoperite în zonă și să nu le atingă. Orice astfel de element trebuie semnalat imediat la numărul de urgență 112.

Deocamdată, autoritățile nu au confirmat natura obiectului care ar fi provocat explozia și nici circumstanțele exacte ale incidentului. Informațiile rămân preliminare, iar verificările continuă pentru identificarea locului deflagrației și stabilirea cauzei.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.