FacebookTwitterLinkedIn

Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) acordă un împrumut corporativ de 40 de milioane de dolari producătorului român de aluminiu ALRO, parte a grupului Vimetco, pentru programul său de investiții de capital.

Împrumutul pe 7 ani va fi utilizat în principal pentru îmbunătățirea performanței energetice a companiei, precum și a capacității de producție cu valoare adăugată.

Costul total al proiectului se ridică la aproximativ 95 milioane de dolari și va fi, de asemenea, finanțat de băncile comerciale românești și internaționale.

„Sprijinirea investițiilor responsabile, de tip ESG, este obiectivul nostru prioritar ca bancă de dezvoltare regională. (…) Având în vedere perspectivele pozitive pentru economie, suntem de părere că ALRO va putea răspunde cererii interne crescute și va avea un impact substanțial asupra dezvoltării economiei românești, inclusiv prin crearea de locuri de muncă, creșterea exporturilor și a veniturilor pentru bugetul de stat”, a declarat Dmitry Pankin, Președintele BSTDB.

Parteneriatul dintre BSTDB și ALRO a început în 2015. De atunci, Banca i-a acordat o sumă totală de 120 de milioane de dolari pentru a sprijini dezvoltarea Grupului.

„În prezent, focusul nostru este sustenabilitatea, prin urmare, am făcut pași importanți în comunicarea progreselor realizate în acest domeniu. Conducem o afacere responsabilă, iar investițiile semnificative realizate în proiecte care vizează protejarea mediului prin reducerea emisiilor, îmbunătățirea eficienței energetice și optimizarea utilizării resurselor sunt dovezi ale progresului nostru în această direcție”, a declarat Marian Năstase, președintele ALRO.