Brico Dépôt continuă procesul de transformare în lunile următoare, iar în prezent este în căutare de parteneriate prin care să își optimizeze activele.
“După inaugurarea cu succes a celor șase magazine pe 17 octombrie, suntem convinși că Brico Dépôt este un format adecvat pentru a fi extins în România. Avem o strategie dinamică, iar scopul nostru este să menținem lucrurile în mișcare. În timp ce ne continuăm avansul pe piață, suntem deschiși către noi parteneriate. În acest moment suntem în discuții cu potențiali parteneri pentru a optimiza spațiul din magazinele existente. Formatul Brico Dépôt se concentrează în special pe eficiență, astfel încât am decis că închirierea spațiilor libere din magazinele noastre este cea mai bună soluție pentru a le exploata potențialul la maximum, spune Patrick Papot, Deputy CEO Romania, Brico Dépôt.
Potrivit strategiei de business, managemenet Brico Dépôt ia în considerare închirierea spatiilor rămase libere după transformarea magazinelor.
Brico Dépôt, deţinut de compania britanică Kingfisher plc, operează în prezent în opt puncte comerciale: trei în București – Pantelimon, Orhideea și Chiajna, și magazinele deschise la mijlocul lunii octombrie în țară, la Ploiești, Pitești, Brașov, Arad și Oradea.