FacebookTwitterLinkedIn

Revolut a confirmat că date sensibile ale unor clienți au fost transmise unei terțe părți neautorizate, după ce compania a primit solicitări frauduloase expediate de pe o adresă asociată unui domeniu guvernamental legitim, potrivit agențiilor internaționale.

Datele compromise includ, potrivit informațiilor publicate de TechCrunch, date de naștere, adrese poștale și de e-mail, numere de telefon și copii ale unor documente de identitate, inclusiv pașapoarte și permise de conducere. Revolut nu a precizat câți clienți au fost afectați.

Compania a transmis că a blocat imediat adresa utilizată și a notificat instituția guvernamentală vizată, precum și autoritățile de aplicare a legii, autoritățile pentru protecția datelor și organismele de reglementare financiară. Potrivit Revolut, sistemele companiei și fondurile clienților nu au fost afectate.

Incidentul intervine în timp ce Revolut se pregătește pentru o posibilă listare pe bursă și urmărește o evaluare de până la 200 de miliarde de dolari. Fintech-ul britanic, fondat în 2015, este una dintre cele mai mari companii europene de tehnologie financiară și operează fără o rețea tradițională de sucursale.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.