Importanța Forex-ului se bazează pe faptul că include cele mai ușoare și cele mai disponibile instrumente financiare – valuta. Toată lumea știe ce e valuta, în timp ce noțiunile precum acțiuni, obligațiuni, etc. pot fi greu de înțeles de oamenii obișnuiți. Piața Forex este un punct de plecare bun pentru cei care vor să intre pe piețele financiare, pentru că este accesibilă oricui.
Datorită fluctuațiilor zilnice ale cursului de schimb valutar, tranzacționarea pe piața Forex este mult mai eficientă decât, de exemplu, depozitele bancare în mai multe valute. Este o metodă de încredere de investire a banilor. Piața Forex este segmentul principal al pieței financiare în acest moment. Volumul său este estimat la 1/3 din volumul total mediu al tuturor operațiunilor financiare mondiale, în medie, volumul de tranzactionare este de aproximativ 6 trilioane USD pe zi, în timp ce volumul investițiilor private în domeniul financiar este estimat la 135 trilioane USD, acest număr cu siguranță va crește pe măsură ce China și alte economii în curs de dezvoltare vor ajunge la maturitate, așa cum a raportat recent de FORBES.COM.
Valuta este cel mai lichid produs: cererea și oferta sunt limitate doar de volumul total al fondurilor care sunt în circulație. Este garanția lichidității absolute a tranzacțiilor fiecărui investitor, pe lângă faptul că băncile – membrii pieței Forex ar trebui să conducă din punct de vedere legislativ tranzacțiile cu valută, în funcție de cotele pieței. În acest caz, chiar și recesiunea mondială și criza au efecte benefice asupra obținerii profitului. Aici, atât prăbușire, cât și creșterea dolarului, a unui euro sau a oricărei alte valute ar trebui să ducă la obținerea profitului. Este unul dintre cele mai importante avantaje ale pieței valutare în comparație cu bursa de valori.
Printre cei mai importanți brokeri la nivel mondial care oferă servicii de tranzacționare pe piața Forex se numără și GAINSY Forex Broker, care a atras atenția atunci când a câștigat premiul pentru „Cel mai inovativ“, în cadrul concursului „Liderii de pe piața Forex din China 2013“ organizat de principalul serviciu financiar web Chinezesc de pe piața Forex. Acest premiu i-a fost acordat companiei datorită faptului că GAINSY a reușit să unească cele mai bune evoluții ale prezentului cu propriile strategii și să le implementeze în proiectul lor. Printre toate avantajele, Comunitatea Asiatică a punctat și inovativitatea platformei de tranzacționare GAINSY. Această platformă a fost dezvoltată de DevExperts COmpany, care oferă soluții software pentru cele mai de succes și de încredere proiecte financiare din lume, precum Thinkorswim Inc., MICEX-RTS, GFT Markets, LAC, CFH Group etc. Traderii asiatici, precum și traderii din toată lumea, consideră că punctele forte ale companiei sunt:
Condiții de trading complet transparente
GAINSY Forex Broker oferă posibilitatea de tranzacționare online, folosing tehnologiile ECN și STP, bazate pe NDD (Non-dealing Desk), care implică lipsa intervenției umane. Platformele de tranzacționare disponibile sunt: platforma GAINSY și MetaTrader 4, care are cea mai rapidă execuție a comenzilor (mai puțin de 2 milisecunde) și diferențe cu adevărat strânse, începând de la 0 pips fără re-cotări, întârzieri și abateri.
Protecția totală a fondurilor
Toate pozițiile de trading ale clienților sunt asigurate împotriva riscului pe piața interbancară la cei mai mari furnizori instituționali de lichidități din lume. Riscurile sunt excluse datorită implementării tehnicilor ECN/STP, care exclud complet tranzacțiile făcute de companie cu fondurile clienților. În același timp, servicii precum Contul Segregat garantează protecția totală a fondurilor clienților.
Soluții B2B (Business to Business)
GAINSY oferă soluții Forex complete pentru brokerajul pe piața Forex și companiile financiare, precum și soluții pentru Brokerii Începători, care sunt bazate pe cele mai populare sisteme de manageriere a conținutului din lume. Oferă cea mai dezvoltată metodă de a face afaceri profitabile și cele mai profitabile și compatibile condiții de parteneriat.
Compania GAINSY a fost fondată de o echipă de analiști financiari profesioniști și de dezvoltatori, pentru a deveni un produs fundamental nou pe piața Forex, care își propune să transforme tranzacționare Forex într-o metodă sigură, transparentă și stabilă de a obține bani. Datorită faptului că a experimentat și stăpânit toate detaliile pieței Forex, atât din interior, cât și din exterior, echipa Forex crede cu tărie că strategiile și cunoștințele câștigate ar trebui să fie aplicate în practică. Practica aduce dividende sub forma unui Ferrari, în timp ce teoria aduce o vedere slăbită, calviție și boli cauzate de un stil de viață sedentar.
Principiul de bază al GAINSY constă în colaborarea mutuală cu fiecare client și afiliat al companiei, din moment ce o asemenea colaborare creează un efect de colaborare. GAINSY provine de la GAINful SYnergy (colaborare avantajoasă) și colaborarea este cheia succesului și garanția unui venit stabil. Colaborarea este GAINSY.COM!
„Echipa GAINSY crede cu tărie că strategiile și cunoștințele care au fost obținute ar trebui să fie aplicate în practică. Practica aduce dividende sub forma de Ferrari, în timp ce teoria aduce pierderea vederii, pierderea părului și boli cauzate de un stil de viata sedentar“, a spus Alex Bullbearg, analist de frunte de Fxstreet.com și GAINSY.COM.