FacebookTwitterLinkedIn

Bosch, gigantul german tehnologic, anunță extinderea operațiunilor sale în Timișoara prin înființarea unei noi entități legale, Bosch Global Business Services SRL, alături de entitatea deja existentă Bosch Service Solutions SRL.

Începând cu anul 2024, Bosch în Timișoara va găzdui două entități juridice distincte: Bosch Service Solutions SRL, prezentă pe piața locală din 2007, și nou-înființata Bosch Global Business Services SRL. Schimbarea organizațională, care implică transferul diviziei Global Business Services de la Bosch Service Solutions la noua entitate, nu va afecta condițiile de muncă ale celor aproximativ 1.400 de angajați transferați.

Bosch Service Solutions continuă să-și extindă operațiunile, oferind servicii bazate pe tehnologie pentru Grupul Bosch și clienți externi. Pe de altă parte, Bosch Global Business Services, cu o prezență globală de peste 12.000 de angajați, furnizează servicii end-to-end pentru peste 300 de entități juridice Bosch.

„Până acum a fost o călătorie interesantă. Continuăm să investim puternic în extinderea portofoliului nostru de servicii pentru a acoperi toate domeniile shared services și pentru a gestiona complexitatea sarcinilor pentru echipele stabilite. În același timp, ne străduim să înțelegem cât mai bine nevoile clienților noștri și să le transpunem în măsuri pentru a deveni un furnizor de servicii de cinci stele. Comunitatea puternică de la Bosch Global Business Services din Timișoara, formată din oameni extraordinari care lucrează în toate procesele end-to-end, este cel mai mare atu al nostru pentru a crește valoarea și a impulsiona transformarea digitală, preluând din ce în ce mai mult responsabilitatea pentru astfel de subiecte” , a declarat Martin Gladigow, director general al Bosch Global Business Services în Timișoara.