FacebookTwitterLinkedIn

Boris Johnson și-a dat demisia din Parlamentul britanic după primirea raportului Partygate. Documentul a fost elaborat de Comisia pentru privilegii condusă de deputații care au analizat dacă fostul premier a indus în eroare Parlamentul.

Boris Johnson a acuzat comisia parlamentară că încearcă „să-l dea afară”. La începutul anchetei, el a spus că membrii comisiei n-au nici o dovadă în acest sens.  Ulterior, a recunoscut totuși că a indus legislativul în eroare, dar a negat că ar fi făcut-o intenționat.

După anunțul demisiei, Boris Johnson a spus : „Nu am mințit și cred că membrii comisiei știu asta”.

Boris Johnson, premier în timpul pandemiei, a negat că la sediul guvernului ar fi avut loc mai multe petreceri în timpul lockdown-ului, notează portalul Știri TVR.