FacebookTwitterLinkedIn

Grupul se află deja în discuții cu doi potențiali cumpărători. Decizia vine ca urmare a unei scăderi substanțiale a cererii pe acest segment.

La începutul lunii august, reprezentanții Bonduelle recunoșteau că vânzările de alimente proaspete, inclusiv salata la pungi, au scăzut, anunță RetailDetail.eu.

Potrivit acestora, în Franța și Germania, însă, declinul este unul structural, din cauza concurenței crescute din partea mărcilor private, dar și din cauza unei inflații exagerbate.

Motiv pentru care compania își va limita operațiunile în ambele țări, relatează și Just Food. În Franța, divizia „Bonduelle Frais France” anunță că-și va reduce forța de muncă. Adică, sediul central va fi restructurat și se va renunța la activitățile de la Saint-Mihiel.

În prezent, grupul se află în negocieri pentru preluarea diviziei de salate din Franța cu producătorul de salate Les Crudettes. În Germania, Bonduelle se află în discuții cu producătorul american de salate Taylor Farms.

„Aceste decizii sunt necesare pentru menținerea locurilor de muncă în fabricile Grupului Bonduelle din Franța și Europa. Ele ne vor permite să ne reorientăm către celelalte activități, astfel încât grupul să poată continua să își accelereze evoluția pe piețele de delicatese proaspete, conserve și produse congelate”, au explicat reprezentanții companiei.

Bonduelle a încheiat anul fiscal cu o scădere a vânzărilor de 1,4%, ajungând la 2,37 miliarde de euro. La începutul lunii august, CEO-ul Xavier Unkovic mărturisea că este dezamăgit de aceste rezultate financiare, deoarece se aștepta la o evoluție pozitivă, atât în ​​ceea ce privește veniturile, cât și profitul.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.