Bolt Business va lansa în București, în a doua jumătate a lunii iunie sau cel târziu la începutul lunii iulie, serviciul Bolt Lux, dedicat segmentului corporate, potrivit declarațiilor lui Bogdan Clipici, Country Manager Bolt Business, la Forbes Business Fest.
Bucureștiul va fi prima piață în care serviciul va fi disponibil, fiind considerată cea mai relevantă din România.
Serviciul va include automobile din gamele Mercedes E-Class, S-Class și V-Class și va permite atât curse clasice din punctul A în punctul B, cât și închirieri cu șofer pe oră sau pe zi, în special pentru echipele de management și vizite oficiale.
„Ne dorim să oferim clienților business o experiență similară cu cea a hotelurilor de cinci stele sau a restaurantelor cu stele Michelin. Pentru asta ridicăm standardele și pregătim șoferii pentru a oferi servicii de tip concierge”, a declarat Bogdan Clipici.
Pe lângă lansarea segmentului de lux, compania a introdus recent o funcționalitate care permite monitorizarea în timp real a zborurilor pentru cursele programate. Astfel, dacă un zbor este întârziat, aplicația ajustează automat ora de preluare a pasagerilor, asigurând o experiență mai eficientă.
„Acesta este ultimul feature pe care l-am lansat în urmă cu câteva săptămâni: monitorizarea zborurilor pentru cursele programate. Călătorim din București la Londra? Putem foarte simplu să căutăm în aplicația Bolt care este numărul zborului, pentru a vedea în timp real datele acestuia. Cu alte cuvinte, dacă, spre exemplu, din cauza vremii avem o întârziere de jumătate de oră, aplicația Bolt va ști când să trimită o mașină ca să ne preia de la aeroportul din Londra”, a adăugat el.
Un alt instrument lansat este Ride Booker, care le permite companiilor să planifice în avans cursele angajaților. Platforma oferă și integrare cu sisteme ERP precum Zoho, Rydoo sau Expensify, generând rapoarte automatizate și facturare centralizată. „Mobilitatea nu este core business pentru majoritatea companiilor, dar este parte esențială a operațiunilor. Ne dorim să o simplificăm și să o facem mai eficientă”, a adăugat Clipici.
Bolt Business vizează extinderea soluțiilor sale în zona B2B, într-un context în care companiile acordă tot mai multă atenție sustenabilității și siguranței angajaților.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.