Aplicația de mobilitate Bolt îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa din România în 2022 cu serviciile de ride-hailing, micromobilitate şi delivery pe care le oferă clienţilor. Acesta este al treilea an de creştere exponenţială, marcat prin extinderea companiei în mai multe oraşe din ţară.
În total, Bolt oferă servicii de ride-hailing în 28 de oraşe din România, iar de la intrarea pe piaţă şi până în prezent compania a ajuns la un volum de 2,5 milioane de călători unici. La acestea se adaugă un total de 15 oraşe în care Bolt pune la dispoziţie flota sa de trotinete electrice. De asemenea, în colaborare cu autorităţile locale, compania s-a implicat activ în derularea unor campanii naţionale de educaţie cu privire la regulile de siguranţă pentru utilizarea trotinetelor electrice în oraşe ca Bucureşti, Piteşti şi Sibiu.
Conform informaţiilor colectate în urma utilizării serviciilor sale de ride-hailing, trotinete electrice și livrare de produse alimentare și mâncare în România, cea mai lungă călătorie cu Bolt în 2022 a fost de aproximativ 175 km, iar 18 km a fost distanţa parcursă cu o trotinetă electrică într-o singură cursă. În Bucureşti, cea mai populară destinaţie aleasă de utilizatori a fost Gara de Nord, iar numărul celor mai multe curse efectuate de un singur utilizator de ride-hailing a fost de 1239.
Bolt Food, serviciul de livrare de mâncare prezent în Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi a introdus în a doua parte a anului trecut opţiunea de a lăsa bacşiş livratorilor direct în aplicaţie.
Bolt Business, care facilitează furnizarea de servicii de transport corporate prin intermediul platformei, are peste 3000 de clienți companii, iar în 2022 a înregistrat rezultate record cu creştere globală şi locală a veniturilor de peste 400%. Această tendinţă a fost determinată de intensificarea activității companiilor client existente, alături de contractarea de noi clienți. În plus, numărul de utilizatori unici pe platforma Bolt Business a crescut și el cu 400% față de aceeași perioadă a anului precedent.
Pentru Bolt Market, serviciul rapid de livrare a produselor alimentare și non-alimentare, primul an în România a fost încheiat cu peste 40.000 de clienţi care au folosit serviciul şi o gamă variată de produse, însumând peste 3000 de repere. Bolt Market activează în zona de e-proximitate, iar dezvoltările tehnice din ultimul an, alături de extinderea gamei de produse, au condus la o creştere a coşului mediu de cumpărături la 120 RON.