FacebookTwitterLinkedIn

Găsirea și retenția clienților reprezintă principala dificultate pentru 52% dintre antreprenorii români, arată un sondaj realizat de aSpace în rândul utilizatorilor săi din segmentul coworking și birouri all-inclusive. 

Studiul indică și o tendință tot mai accentuată a companiilor cu sedii în Ilfov sau la periferia Bucureștiului de a închiria birouri de dimensiuni reduse în zone centrale precum Victoriei.

„Am avut mai multe discuții cu firme care au sediul în marginea orașului sau în Ilfov și care vor un birou și în centru. Calea Victoriei, unde se află cele mai noi birouri pe care le oferim spre închiriere, pare să fie cea mai bună zonă pentru astfel de birouri-satelit. Avem și câteva fabrici amplasate în Ilfov care își mută biroul de vânzări sau top managementul în spațiile noastre”, a declarat Bogdan Mariniuc, CEO al aSpace.

Pentru 26% dintre respondenți, problemele majore țin de managementul timpului și al resurselor, iar 19% se confruntă cu dificultăți privind creșterea și scalarea afacerii. Infrastructura și logistica reprezintă principala provocare pentru 12% dintre antreprenori, în timp ce 10% sunt afectați de incertitudinea economică și de schimbările politice.

Sondajul aSpace arată și ce apreciază cel mai mult clienții deja instalați în coworking: 40% pun accent pe oportunitățile de networking și colaborare, 29% pe calitatea infrastructurii și serviciilor, 17% pe flexibilitate și accesibilitate, iar 14% pe rolul atmosferei profesionale și al comunității în dezvoltarea afacerii.

aSpace operează șase spații de birouri în București, iar odată cu deschiderea noului sediu de pe Calea Victoriei 222, în toamna acestui an, compania și-a consolidat prezența în zona centrală de business a orașului.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.