FacebookTwitterLinkedIn

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, în plenul Parlamentului, că reumplerea Lacului Vidraru ar putea începe începând cu 31 martie, odată cu finalizarea lucrărilor aflate în derulare.

Potrivit oficialului, proiectul de modernizare de la Vidraru era unul esențial și nu mai putea fi amânat.

„Dacă nu se făcea acum, nu mai avea când să fie făcut”, a afirmat ministrul, adăugând că situația generată a reprezentat „un eșec al instituțiilor statului”, în contextul problemelor legate de stația de epurare.

Ivan a explicat că, încă din decembrie, au avut loc întâlniri între autoritățile locale, centrale și reprezentanții Hidroelectrica pentru a debloca situația. Compania a realizat, din fonduri proprii, amenajări suplimentare pentru decantarea apei.

Ministrul a subliniat că stația de epurare, veche de aproximativ 50 de ani, poate procesa un nivel de turbiditate de maximum 50 NTU, în timp ce instalațiile moderne pot gestiona până la 1.000 NTU. În acest context, a fost identificată o soluție tehnică în valoare de două milioane de euro, în parteneriat cu o companie privată, pentru înnoirea filtrelor.

Lucrările, inclusiv intervenții realizate de scafandri în condiții dificile, au termen de finalizare 31 martie. În funcție de regimul precipitațiilor și de topirea zăpezilor, ministrul estimează că lacul ar putea fi complet reumplut până la finalul anului.

Context energetic: deficit de 7.000 MW

În intervenția sa, Bogdan Ivan a vorbit și despre deficitul de capacitate energetică al României, estimat la aproximativ 7.000 MW, rezultat din scoaterea din producție a unor capacități în ultimii 15 ani, în special în urma procesului de decarbonizare.

Pentru compensarea acestui deficit, ministrul a precizat că fondurile disponibile pentru panouri solare au fost redirecționate către capacități de stocare, urmând ca până la finalul anului să fie realizați 2.000 MW noi în stocare.

Totodată, oficialul a reiterat că în 2026 ar urma să fie puse în funcțiune mai multe proiecte energetice majore, între care cele de la Mintia, Iernut și CET-urile din Arad și Constanța.

Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterilor politice organizate la solicitarea grupului parlamentar USR, în contextul discuțiilor privind măsurile adoptate pentru prevenirea unei crize a apei potabile și gestionarea situației de la Vidraru.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.