Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din domeniul Energiei (ACER). Mandatul se exercită pentru o perioadă de doi ani şi începe în această lună.
Bogdan Chiriţoiu: „Colegii din Consiliul de Administraţie au avut încredere şi m-au ales ca vicepreşedinte, luând în considerare experienţa, pe care am dobândit-o ca preşedinte al autorităţii de concurenţă din România, în monitorizarea şi investigarea pieţei de energie, zone în care ACER îşi intensifică implicarea. Agenţia are un rol important şi în creştere în ceea ce priveşte buna funcţionare a pieţei europene de energie, într-un context marcat, pe de-o parte de criza energetică declanşată de războiul din Ucraina şi, pe de altă parte, de transformările profunde aduse de tehnologiile de producere a energiei din surse regenerabile”, conform Agerpres.
La începutul lunii decembrie 2023, mandatul preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, în Consiliul de Administraţie al ACER a fost reînnoit pentru încă patru ani, candidatura sa fiind propusă de România şi susţinută de alte opt state membre.
Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) este o instituţie europeană care contribuie la garantarea bunei funcţionări a pieţei europene unice a gazului şi electricităţii. Agenţia sprijină autorităţile naţionale de reglementare în îndeplinirea funcţiei de reglementare la nivel european şi, dacă este cazul, coordonează activitatea acestora.