FacebookTwitterLinkedIn

După doi ani de pandemie, piața de digital a ajuns la maturitate, crede Bogdan Bordeianu, Media Marketing Manager la Zdrovit România. Prin adaptare și reinventare, această piață va atinge o dezvoltare sustenabilă.

Forbes: Care sunt elemente relevante (lecțiile de business) pe care le-ați dobândit în ultimii doi ani (martie 2020 – martie 2022)? În fapt, ce păstrați ca învățătură de marketing din această perioadă și ce anume veți implementa în continuare?

Bogdan Bordeianu: Consider că esențiale au fost viteza de reacție și capacitatea de adaptare la realitatea actuală, având în vedere contextul global în ultimii doi ani – mai exact, modul în care alegi să comunici în continuare către publicul consumator, într-un moment clar diferit ca si percepție și totodată extrem de dificil (pandemie, fenomenul “work from home”, perioada de carantină, stresul, recalibrarea la o nouă normalitate, etc.).

Am căutat permanent soluții noi și am consolidat direcțiile deja existente, pentru a veni, pe cât posibil, în ajutorul consumatorului, printr-un mesaj asumat și transparent.

Forbes: Cum reușiți să vă cunoașteți consumatorii/clienții în aceste vremuri tulburi pe care le traversăm? (Care sunt elemente ce definesc în prezent publicul-consumator din România?)

Bogdan Bordeianu: Nu este ușor ținând cont de provocările cotidiene, însă ne concentrăm toate forțele pentru a livra calitate și profesionalism la cel mai înalt nivel. Consumatorul este efectiv bombardat cu mesaje în toate mediile cu care interacționează, aspect care poate îngreuna uneori procesul decizional.

Tocmai de aceea, este important să fii relevant în comunicare, să aduci un plus de valoare pentru fiecare individ în parte, menținând focus-ul pe nevoile acestora și empatizând cu aceștia. Beneficiarul trebuie să simtă că “individul” este și rămâne prioritar, iar informarea corectă aduce confort în raport cu alegerile luate.

Forbes: Un exemplu de inițiativă de marketing pe care ați admirat-o în perioada 2021 – martie 2022. (din România sau din lume)

Bogdan Bordeianu: Orice inițiativă care abordează deschis partea empatică, responsabilă și aspectul relațional dintre oameni și care prezintă rezultate vizibile, este admirabilă.

O campanie bine executată, ce are la bază creativitate, motivație, dedicare și profesionalism, poate impacta în mod real nu doar la nivel local, ci și global.

Forbes: Cum caracterizați piața agențiilor de comunicare din România (media, publicitate, creație, digital) după doi ani de pandemie?

Bogdan Bordeianu: A fost o perioadă dificilă, cu „rele” (campanii în stand-by, elementul „neprevăzut”, adaptarea la un nou stil de lucru, etc), dar și cu „bune” (responsabilizare, spirit proactiv, implicare, etc).

Putem spune că piața de digital a ajuns la maturitate după doi ani de pandemie, iar prin intermediul plajei variate de tool-uri existente, printr-o abordare strategică și prin optimizare, prin reinventarea și adaptarea la noile „reguli de joc” dpvd business, se va avansa către ceea ce ne dorim cu toții, și anume o dezvoltare sustenabilă.

Forbes: Cum considerați că trebui să comunice brandurile în această perioadă complicată? (războiul din Ucraina, pandemie, inflație, criză energetică, incertitudini, etc).

Bogdan Bordeianu: Corect, „fair-play” și responsabil. „We are all in this together”.

(9 mai 2022)