Apa premium este o afacere de 400 de milioane de dolari în cea mai populată țară din lume și este în plină expansiune, pe măsură ce persoanele înstărite o adoptă ca pe un nou simbol de statut, aliniat cu tendința tot mai răspândită de wellness, potrivit Reuters.
Apa minerală premium produsă în India costă aproximativ 1 dolar pentru o sticlă de un litru, în timp ce brandurile importate pornesc de la peste 3 dolari – de aproximativ 15 ori mai mult decât cea mai ieftină apă îmbuteliată de bază din țară.
Accesul la apă curată este un privilegiu într-o țară cu 1,4 miliarde de locuitori, unde cercetătorii spun că 70% din apa subterană este contaminatăm, iar apa de la robinet rămâne nepotabilă.
Mulți indieni consideră apa îmbuteliată o necesitate, iar sticlele standard de 20 de cenți sunt disponibile pe scară largă în magazine de proximitate, restaurante și hoteluri. Piața valorează aproape 5 miliarde de dolari anual și este estimată să crească cu 24% pe an – printre cele mai rapide ritmuri din lume.
Segmentul de apă premium conduce creșterea cererii, reprezentând 8% din piața apei îmbuteliate anul trecut, față de doar 1% în 2021.
Apa îmbuteliată ieftină, de 20 de cenți, este produsă în principal de Pepsi, Coca-Cola și liderul pieței indiene, Bisleri. În plus, indienii care își permit instalează purificatoare în locuințe, care curăță apa, dar elimină și majoritatea mineralelor.
Apele premium, atât importate, cât și locale, atrag consumatori și afaceri cu venituri ridicate.
Vedeta Bollywood, Bhumi Pednekar, și sora sa au lansat Backbay, care vinde cartoane de 750 ml de apă minerală la prețul de 2,2 dolari. Conglomeratul indian Tata își extinde portofoliul de ape premium, iar comercianții și companiile raportează creșteri ale vânzărilor.
Tata Consumer Products, partenerul Starbucks în India, vinde și apă îmbuteliată de 20 de cenți, dar apa premium este prioritatea companiei, deoarece consumatorii înstăriți și preocupați de sănătate sunt dispuși să cheltuiască fără a se uita la preț.
Majoritatea indienilor preferă apa plată, iar varianta carbogazoasă rămâne un segment de nișă. Tata a declarat pentru Reuters că intenționează să lanseze o apă Himalayan carbogazoasă și că explorează, de asemenea, noi izvoare naturale pentru extinderea celorlalte oferte.
Vânzările mărcii indiene de apă minerală Aava au atins un nivel record de 805 milioane de rupii (9 milioane de dolari) anul trecut, înregistrând o creștere anuală de 40% din 2021. Tata a declarat că portofoliul său de ape, atât de bază, cât și premium, va crește cu 30% pe an, după ce s-a mărit de zece ori, ajungând la 65 de milioane de dolari în șase ani.
Apele importate, care sunt supuse unei taxe de peste 30%, sunt mai scumpe decât brandurile indiene. Perrier și San Pellegrino de la Nestlé, precum și Evian de la Danone, se vând la peste 300 de rupii (3,20 dolari) pentru o sticlă de 750 ml.
Nestlé a refuzat să comenteze, în timp ce Danone a declarat că piața indiană a apei îmbuteliate crește într-un ritm „robust”, dar apele importate „tind să rămână nișe de tip boutique”.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.