Dubai a sfidat recesiunea globală și a devenit un refugiu pentru banii rușilor, potrivit The Telegraph. Emiratele Arabe Unite (EAU) a fost piața cu cea mai rapidă creștere a averii private în 2022, cu active în administrare de peste jumătate de trilion de dolari. Regiunea a fost cel mai mare beneficiar al unui val de active rusești din Europa după impunerea de sancțiuni asupra regimului lui Vladimir Putin în urma războiului din Ucraina.
EAU a atras, de asemenea, o avalanșă de capital din alte părți ale Orientului Mijlociu, ale Pacificului Asiatic și din parteaAfricii. Se estimează că averile private din Emirate vor ajunge la 800 miliarde de dolari în 2027, cu o rată anuală de creștere de aproape 10%, la care Rusia va avea aport special, conform unui nou raport al Boston Consulting Group.

Sursă grafic: The Telegraph
Analiștii au indicat că principala cauză a creșterii averilor private în UAE sunt barierele reglementare reduse pentru lansarea de afaceri și investiții în imobiliare. UAE, care nu are impozit pe venit, a prosperat în urma acestei tendințe, cu prețurile imobiliare în creștere cu 63% în Dubai de la începutul anului 2022.
Creșterea bogăției în Orientul Mijlociu a sfidat recesiunea celor mai bogați oameni ai lumii, deoarece averile lor au fost afectate de inflația în creștere, de performanțele slabe pe piețe și de incertitudine geopolitică.
După aproape 15 ani de expansiune constantă după criza financiară globală, averea privată a scăzut cu 4% în 2022, la 255 trilioane de dolari. America de Nord a fost cel mai afectată, cu o scădere a averii financiare cu peste 8%, la 116 trilioane de dolari.
Vestul Europei a suferit o scădere de 3%. Recesiunea a urmat unui an puternic în 2021, când averea financiară a crescut cu peste 10%, una dintre cele mai mari creșteri din ultimul deceniu.
Cu toate acestea, se așteaptă ca piața să se redreseze în 2023 cu aproximativ 5%, ajungând la 267 trilioane de dolari.

Sursă grafic: The Telegraph
Raportul menționează o îmbunătățire a perspectivei macroeconomice, redeschideri suplimentare în China după restricțiile stricte din cauza Covid-19, o revenire pe piețele de valori și o creștere în Asia-Pacific și Orientul Mijlociu.
Cu toate tulburările de pe piață, persoanele ultra-bogate au continuat să investească în proprietăți, artă, bijuterii, antichități rare și vinuri fine. Valoarea globală a acestor așa-numite active reale a crescut cu 5,5% anul trecut, ajungând la 261 trilioane de dolari. Împreună cu activele financiare, averea globală totală a atins 516 trilioane de dolari, înregistrând o creștere de peste 1%.
Raportul a mai constatat că, în timp ce Elveția rămâne destinația cea mai atractivă pentru asset management, aceasta este pe cale să fie depășită de Hong Kong, care a înregistrat cea mai mare creștere a activelor în ultimii cinci ani.