Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în septembrie 2022 cu 1,6% faţă de luna august (0,3% în termeni reali), până la nivelul de aproape 364,781 miliarde lei, potrivit Băncii Naţionale a României.
Creditul în lei, cu o pondere de 70,6% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,1%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 29,4% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 5,8% (3,9% în cazul exprimării indicatorului în euro), transmite Agerpres.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 16% (0,1% în termeni reali), pe seama majorării cu 14,3% a componentei în lei (-1,3% în termeni reali) şi a majorării cu 20% a componentei în valută exprimată în lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro).